„Dă-l dracului!” a spus cineva unui prieten ce suferise o nedreptate din partea cuiva. Răspunsul primit a fost cu adevărat insuflat: „El s-a şi dat lui, dar eu aş vrea să-l dau lui Dumnezeu. A-ţi iubi vrăjmaşul înseamnă a-l da lui Dumnezeu.
Un om a cumpărat o moşie. Într-o zi, pe când îşi cerceta proprietatea, s-a întâlnit cu vecinul de alături. „Nu te uita cum e acum, i-a spus vecinul, căci când ai cumpărat bucata asta de pământ ai cumpărat şi un proces cu mine. Gardul tău este aşezat la zece picioare mai încolo, pe terenul meu.”
Acesta ar fi începutul clasic al unei vrajbe ce se poate întinde veacuri de-a rândul şi poate crea generaţii întregi de duşmani. Dar noul proprietar a zâmbit şi a zis: „Mă gândeam că o să dau aici de nişte vecini prietenoşi, şi aşa va fi, iar tu mă vei ajuta. Mută gardul unde vrei şi trimite-mi actele. Vei fi şi tu mulţumit, iar eu voi fi fericit.”
Ei bine, gardul nu a mai fost mutat şi potenţialul duşman nu a mai fos niciodată acelaşi, ci a devenit un vecin prietenos. Apa dragostei a învins focul urei.
Extras din
Vitamine duhovnicesti pentru intarirea sufletului. Zi de zi cu Hristos de-a lungul anului bisericesc. vol. 1/ Anthony M. Coniaris, Bucureşti: Editura Sophia; Alexandria: Cartea Ortodoxă, 2009., p.356
