Actualitate

Dă-I puţin Celui care ţi-a oferit mult

566

Să urmăm Logosului, să urmărim desfătarea cerească, să ne izbăvim de moştenirea pământească. Să păstrăm dintre cele pământeşti doar pe cele bune, să ne mântuim sufletele prin milostenii, să dăm din bunurile noastre celor săraci, ca să devenim bogaţi în bunurile veşnice. Dă ceva şi sufletului, nu doar trupului! Ia ceva din pântecele tău, şi dă duhului! Primeşte ceva din focul care arde cele pământeşti şi îndepărtează-te de flacără! Răpeşte ceva din tiran şi încredinţează Domnului! Dă-I puţin Celui care ţi-a oferit mult. Dă-i-le pe toate Celui care ţi-a oferit totul. Niciodată nu vei depăşi mărinimia lui Dumnezeu, chiar dacă-ţi dăruieşti toate bunurile tale, chiar dacă te adaugi la acestea pe tine însuţi. Pentru că însăşi jertfa ta pentru Dumnezeu înseamnă un câştig pentru tine. Oricâte ai oferi, cele care rămân de plătit sunt multe. Şi nu dai nimic din al tău, pentru că toate le-ai primit de la Dumnezeu.

Iubiţii mei fraţi şi prieteni, să nu fim răi iconomi ai bunurilor care ni s-au dat, să nu ne îngrijim să le adunăm şi să le ţinem în cămară, în timp ce alţii rabdă de foame. Să urmăm Legii celei mai înalte şi de căpătâi a lui Dumnezeu, Care trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi, şi răsare soarele peste toţi. El a făcut pământul larg pentru toate animalele terestre, a creat izvoarele, râurile, pădurile, văzduhul pentru păsări, şi apele pentru vieţuitoarele din ape, şi a dat tuturor făpturilor din belşug cele necesare vieţii, fără să le pună vreo limită, fără să le lase vreo lege scrisă, fără să le împiedice cu vreo îngrădire. (Sfântul Grigorie Teologul)

Glasul Sfinţilor Părinţi, traducere de Părintele Victor Mihalache, Editura Egumeniţa, 2008, pp. 379-380


Articole Asemănătoare
10052

Cum ar trebui să fie postul pentru copiii

Postul pentru copii trebuie să fie neapărat bine gândit ca acesta să nu se transforme într-un chin continuu şi fără sens, totodată fiind şi lipsit de calităţi educative. Pentru copil este mult mai important ca postul să înceapă printr-o faptă de depăşire proprie. Este necesar să i se dea posibilitatea să se abţină anume de […]

Articole postate de același autor
72

Deşi citim nenu­mărate cărţi patristice, nu vrem să punem început bun

Stareţul Iosif nu a cedat nici măcar o singură dată la aţâţările patimii mâniei, ci cu osândire de sine şi cu rugăciune le înăbuşea pe toate înlăuntrul său. Şi astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu a ajuns la desăvârşita omorâre a acestei patimi. Odată Stareţul, istovit fiind de foame, a spus: – Arsenie, hai să mergem […]