Cum se explică unele vise

31

În vise pot apărea lucruri înfricoșătoare. Pot apărea imagini urâte, reprezentări urâte, fapte urâte.

Erau doi frați gemeni, dar cu alcătuire psihică diferită unul de celălalt. Unul era slab, altul puternic. Într-o zi au ieșit pe stradă,un câine s-a repezit la ei și copii s-au speriat foarte tare. Cel cu alcătuire psihică puternică, deși s-a speriat, în scurt timp i-a trecut. Cel slab a înnăbușit în el spaima. Dacă aceasta i s-a întâmplat la vârsta de 7 ani, când va  avea vârsta de 20 sau 30 de ani, această trăire poate ieși cu furie afară, și poate să-i fie frică și de pisici. Va fi un om voinic și sănătos căruia îi va fi frică de pisici!

Însă înainte de a ieși la suprafață, aceste stări pot apărea în vise, sub formă de coșmaruri, fiare sălbatice, fapte cumplite, stări urâte și altele, asemenea. Fără a exclude faptul că și demonii pot făuri asemenea stări, pentru a-l vătăma pe om, afirmăm că, de cele mai multe ori, ele se datorează realităților,pe care le-am trăit.

Omul, oricât de rău ar fi, la un moment dat i se va face milă, va regreta. Diavolului însă niciodată n-o să i se facă milă de om. Niciodată n-o să te vadă chinuindu-te, suferind, și să spună: ,,Ajunge, ăsta se chinuiește de prea multă vreme, să-l lăsăm în pace!”; Nu.

Cu cât diavolul te află mai slab, cu cât te va afla într-o stare mai rea, cu atât va exploata situația și te va vătăma mai mult.

Prin urmare, dacă ai asemenea stări înlăuntrul tău, va veni vrăjmașul. Va veni și va contribui trimițându-ți vise cu fiare sălbatice și altele asemenea.

Extras din “Sufletul meu, temnita mea”, Arh. Simeon Kraiopolous, Ed. Bizantină, 2009, p.64-65


Articolul Următor
Articole Asemănătoare
78

Faceţi din Fiul Mariei un prieten al copiilor voştri!

Îi rog fierbinete pe părinţi să aibă grijă de copiii lor. Ştiu că avem multe familii adevărate, cu părinţi iubitori şi copii cuminţi. Dar tocmai de aceea vă rog şi vă îndemn, părinţilor, să fiţi veghetori, ca nu cumva copiii voştri buni să încapă pe mâna celor ce-i strică, sau să aibă la îndemână ceva […]

Articole postate de același autor
544

Cărbunii dragostei ard vălul păcatelor. Pentru Tine, de o mie de ori…

Am sărutat timpul și verbul „a spera”. Visul vibrează cutremurând ochii uitaţi sub pleoape ce au botezat până târziu în noapte vioara obrajilor mei. Iar vis între două ferestre. Razele îmi deschid genele aşezate până târziu în rugă. Şi dorul a stat sprijinit pe ţurţurii ce mi-au scârţâit orele de taină, aruncând în geam aşchia […]