În ceea ce priveşte propoziţia „Doamne, miluieşte-mă!”, există în Filocalie o minunată explicaţie a acesteia, într-un capitol intitulat „Explicarea lui «Doamne, miluieşte-mă!» (Kyrie Eleison)”.
Printre alte lucruri, autorul ei spune: „Mila lui Dumnezeu nu este nimic altceva decât harul Atotsfântului Duh, pe care noi, păcătoşii, trebuie să i-L cerem lui Dumnezeu şi să strigăm neîncetat: «Doamne, miluieşte-mă!», lucru care înseamnă fie-Ţi milă de mine, Doamne, păcătosul, în starea în care mă aflu. Adu-mă din nou la harul Tău. Dă-mi duhul puterii, spre a putea fi întărit şi să pot înfrunta ispitele diavolului şi răul obicei al păcătosului.
Dă-mi duhul pocăinţei, ca să mă pot schimba, ca să pot ajunge la cunoaşterea de sine şi să mă pot îndrepta. Dă-mi duhul temerii şi al fricii, ca să mă tem de Tine şi să păstrez poruncile Tale. Dăruieşte-mi duhul dragostei, ca să Te pot iubi şi să nu mă mai despart de Tine. Dăruieşte-mi duh de pace, ca să-mi păstrez sufletul în pace, să-mi pot aduna gândurile şi să fiu calm şi liniştit. Dăruieşte-mi duh de curăţie, ca să mă pot păstra curat de orice pângărire. Dăruieşte-mi duh de umilinţă, spre a-mi putea păstra calmul între fraţii mei creştini şi a mă păzi de mânie.
Dăruieşte-mi duh de smerenie, ca să nu cad în mândrie”!’.
Din Constantin Cavarnos, Preotul – Părintele duhovnicesc, Editura Doxologia, 2013, p. 12-13
