A început Postul Nașterii Domnului: De astăzi, vom posti timp de 40 de zile

2941

Potrivit părintelui Ene Braniște („Liturgica generală”, EIMBOR, 1985), acest post este de asprime mijlocie, asemănător celui al Sfinților Apostoli. În mănăstiri se ajunează lunea, miercurea și vinerea până în Ceasul al IX-lea (aproximativ orele 15.00 - 16.00), când se mănâncă hrană uscată sau legume fierte, fără untdelemn. Marțea și joia se mănâncă plante fierte, drese cu untdelemn, și se bea vin, iar sâmbăta și duminica se îngăduie și pește.

Ultima zi a Postului Naşterii Domnului (24 decembrie/6 ianuarie), numită Ajunul Crăciunului, este zi de post mai aspru decat celelalte zile: se ajunează pană la Ceasul IX, când se obişnuieşte să se mănânce, în unele părţi, grâu fiert amestecat cu fructe şi miere, în amintirea postului lui Daniel şi al celor trei tineri în Babilon (Daniel 1, 5, 8-16). Tot în această zi, credincioșii îl așteaptă pe preot ca să le vestească Nașterea Mântuitorului, cinstind în acest fel marele praznic ce va urma.

Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk a subliniat în operele sale importanța și folosul postului, spunând că postul adevărat că este „abținerea de la orice rău” și realizând un soi de „portret” al postitorului:

Postitor adevărat este cel care se stăpâneşte să nu se mânie, să nu se înfurie, să nu facă răutate şi să nu se răzbune. Postitor adevărat este cel care îşi pune pază gurii sale şi se abţine de la flecăreli, de la vorbe murdare, de la nebunii, clevetiri, osândiri, linguşeli, minciuni şi de la orice defăimare. Postitor adevărat este cel care îşi înfrânează mâinile de la hoţie, răpire, prădare, iar inima de la dorirea lucrurilor străine. Într-un cuvânt, adevărat postitor este cel care se îndepărtează de la orice rău”, spune Sfântul Tihon de Zadonsk.

Având o durată de 40 de zile, Postul Crăciunului ne amintește de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, înainte de primirea Decalogului scris pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Astfel, Biserica ne îndeamnă să fim și noi următori acestei nevoințe, pregătindu-ne, prin post și rugăciune pentru primirea Mântuitorului Hristos, născut din Fecioara Maria pentru mântuirea lumii.

Fiind un post al bucuriei, Biserica a rânduit mai multe zile în care credincioșii au dezlegare la pește.

Autor: Cătălin Acasandrei

Sursa: doxologia.ro

Sursa infografic: sputnik.md


Articole postate de același autor
1897

Ioan-Aurel Pop: „Școala despărțită complet de Biserică este una fără reper”

Președintele Academiei Române, istoricul Ioan-Aurel Pop, a fost invitatul lui Cătălin Vasile, realizatorul emisiunii „Realitatea la zi” a televiziunii online Prodocens Media. Tema emisiunii a fost „Educația ieri și astăzi – tradiții și perspective”. Academicianul a pledat pentru îmbinarea în școlile publice a achiziției de cunoștințe cu formarea de atitudini și valori. Iar în formarea […]