Era în a şasea zi de muncă când Dumnezeu crea cadre didactice. Crease mai multe modele. Se chinuise ceva timp şi la educatoare, dar acum urma un model tare complicat.
Avea un prospect lung, cu multe indicaţii. Dumnezeu ştia că, de data aceasta avea o responsabilitate extraordinară. Căci modelul ce urma a fi creat avea să influenţeze sufletele şi să creeze, la rândul lui, personalitatea atâtor copilaşi. Dumnezeu oftă ! Avea atâta de lucru ! …
Deodată apăru un Înger:
— Doamne! Îţi ia cam mult timp să-l duci la bun sfârşit!
— Da, am o comandă tare grea. Ai citit ce specificaţii tehnice are acest model ?
— Cum se numeşte modelul acesta,Doamne ?
— ÎNVĂŢĂTOAREA. Aşa se numeşte.Şi i-auzi ce scrie-n prospect :
1. trebuie să se ridice deasupra copiilor,deşi trebuie să se pună la mintea lor.
2. trebuie să fie capabilă să facă 180 de lucruri în acelaşi timp,lucruri care nu au nici o legătură cu meseria ei.
3. să-şi găsească mai mult timp pentru copii decât pentru sine.
4. să aibă veşnic pe faţă un zâmbet care poate rezista reducerilor de salariu,copiilor problemă şi părinţilor îngrijoraţi.
5. să continue să-şi facă meseria,chiar şi atunci când unii părinţi îi pun la îndoială orice mişcare, iar alţii nu o susţin deloc.
6. să aibă cel puţin şase perechi de mâini şi să ştie să scrie şi cu cele stângi.
— Şase perechi de mâini ?!? – se miră Îngerul.
— Da, pentru a-i învăţa să scrie pe mai mulţi deodată. Nu asta e problema. Cel mai greu va fi cu cele trei perechi de ochi.
Îngerul îl privi neîncrezător:
— Trei perechi de ochi ?!? La …un model …standard ?!?
Dumnezeu aprobă din cap :
— Prima pereche – ochii minţii – pentru a-l vedea pe copil aşa cum e în realitate, nu cum l-au etichetat alţii. A doua pereche va fi la spate – pentru ca ea să vadă ce nu e de văzut, dar trebuie ştiut.
Ochii propriu-zişi (cei pe care-i au toţi oamenii) , la acest model vor fi altfel. Trebuie făcuţi astfel încât să transmită copilului „< TE ÎN-
ŢELEG ŞI CRED ÎN TINE >” – fără ca măcar să scoată vreun cuvânt.
— Doamne,dar acesta e un proiect foarte mare !Mai bine te odihneşti şi mai lucrezi la el şi mâine.
— Nu pot,zise Dumnezeu,căci sunt foarte aproape de a crea un model aproape perfect.Vine la muncă şi când este bolnavă… În inimă mai are un compartiment…
— Încă un compartiment ?!? – se miră Îngerul.
— Da, unul în care aşează copiii care nu-s ai ei, dar pe care-i iubeşte şi-i înţelege. E un compartiment cu care simte toate frămân-
tările copiilor şi toate îndoielile celor aflaţi în dificultate.
Îngerul se uita cu atenţie la modelul creat de Dumnezeu.
— E tare blând modelul acesta,Doamne !
Dumnezeu zâmbi :
— E blând,dar foarte rezistent.Nici nu-ţi închipui câte poate să îndure, dacă e nevoie.
Îngerul se apropie să vadă mai bine modelul creat :
— E frumoasă ! Şi bună ! Şi blândă ! Dar… stai ! Ei, bine, Doamne, se pare că ai făcut o treabă bună, dar pe undeva, pe lângă ochi, curge ceva. Ţi-am spus că ai pus prea multe în modelul acesta. Ai pus cam multe pe umerii ei. Şi…uite !
Dumnezeu se apropie şi culese picătura de apă de pe obrazul Învăţătoarei. Picătura sclipea în soare.
— Nu curge nimic, zise El. Este o lacrimă.
— O lacrimă ?!? Şi asta la ce-i mai trebuie ? – se miră exasperat Îngerul.
După îndelungată tăcere, Dumnezeu spuse:
— Lacrima – este pentru bucuria şi mândria de a-i vedea pe copii cum reuşesc să rezolve şi cele mai grele sarcini date de ea, este pentru singurătatea copiilor cărora le e greu să se adapteze şi pentru compasiunea faţă de părinţii lor. Lacrima ei vine din durerea de a nu putea să „ajungă” la unii copii şi dezamăgirea pe care o simt acei copii.
Lacrima ei vine adesea atunci când ea, Învăţătoarea, după ce a stat cu copiii 4 ANI, timp în care i-a văzut crescând şi i-a învăţat aproape tot ce ştia ea, trebuie să-şi ia rămas bun şi, cu sufletul sfâşiat, să fie gata să întâmpine o nouă generaţie.
— Doamne !! La chestia cu lacrima te-ai întrecut pe Tine !
Dumnezeu îi aruncă Îngerului o privire gravă :
— N-am pus-o Eu acolo ! Lacrima e CREAŢIA ei !
sursa https://www.facebook.com/notes/anotimpuri/cum-a-fost-creata-invatatoarea-/293028837464899
