Minunea Sfintei Irina Hrisovalantou

263

Era în anul 1984, la Spitalul Central din Tesalonic (acum Spitalul Gh. Ghenimata), când medicii își ridicaseră mâinile în privința sănătății fratelui meu. Ei spuneau că, pentru a-l putea ține în viață, va trebui să-i taie un picior.

În acel interval de timp în era în spital o doamnă, cu fiica ei, care a simțit ajutorul Sfintei Irina Hrisovalantu, și i-a dat mamei mele o cărticică cu numele ei, untdelemn și mărul, pe care trebuia să-l mănânci a patra zi, după trei zile de post.

Era atât de mare deznădejdea noastră în privința sănătății fratelui meu, încât deja începusem să ne pierdem și credința în Dumnezeu. Numai mama mea, care de mică fusese nedespărțită de Biserică, spunea că în cele din urmă vom reuși și că Dumnezeu nu va lăsa ca să fie tăiat piciorul fratelui meu și să trăiască așa tot restul vieții lui, care avea 11 ani.

Mama a citit cărticica, a uns cu untdelemn binecuvântat piciorul fratelui meu și au hotărât ca amândoi să postească până în ziua operației, cu toate că starea sănătății fratelui meu nu îngăduia asta, potrivit cu cele spuse de medici.

Și așa cum toate se desfășurau într-o neagră deznădejde – numai mama mea era foarte optimistă -, în noaptea celei de a treia zi de post, în zorii zilei următoare, așa cum povestește și astăzi fratele și mama mea, a apărut în salonul lor din spital o femeie îmbrăcată în negru. Din salon s-au deșteptat numai mama mea, care de vreo 100 de zile dormea într-un scaun lângă patul fratelui meu, și fratele meu. Tânăra cu mama ei, care erau în același salon, nu s-au deșteptat. Acea femeie îmbrăcată în negru s-a apropiat de fratele și de mama mea și le-a spus:

– Sunt Sfânta Irina Hrisovalantu și nu vreau să vă mâhniți, căci toate vor merge bine.

După aceea și-a întins mâna ei, mișcând-o de la talpa piciorului bolnav până la cap și i-a spus:

– De acum înainte nu mai ai de ce să te temi, căci ești și tu unul din copiii mei.

De îndată ce a spus acestea, a plecat pe ușă cu aceeași liniște cu care a intrat. Fratele meu, un copil de 11 ani, cuprins de frică, și mama care plângea în hohote, fiindcă conștientizase minunea, nu au mai închis ochii în ceasurile de noapte ce au mai rămas.

Dimineața, sfârșindu-se postul de trei zile, după ce au mâncat mărul Cuvioasei Irina Hrisovalantu, a sosit ceasul vizitei de dimineață a medicilor, care, intrând în salon, au poruncit infirmierelor să-l pregătească pe fratele meu pentru ultimele analize înainte de a intra în sala de operație. Mama i-a urmat până la radiologie, acolo unde trebuiau să se facă ultimele analize, înainte de a întra în operație pentru amputare.

Trecuseră aproape 20 de minute, când mama îi vede pe medicii radiologi și cei de la alte cabinete medicale intrând în cabinetul unde s-au făcut analizele fratelui meu. După puțin vede cum ajunge tot colectivul de medici, panicați de cele pe care le auziseră de la medicii radiologi prin telefoanele interne.

După un ceas întreg, a ieșit profesorul de Ortopedie (de la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Aristotelice din Tesalonic), Dl. Vasilios Papavasiliu și-i spune mamei:

– Eu îmi ridic mâinile sus! Ceea ce văd eu acum este minunea lui Dumnezeu! Copilul nu are nimic și-l puteți lua și ieși din spital. Puteți pleca chiar acum, dar după ce veți pleca de aici opriți-vă la o biserică și-I mulțumiți lui Dumnezeu, Care a făcut una din cele mai mari minuni pentru mine de când sunt medic.

Mama a început să plângă și și-a dat seama că Sfânta Irina Hrisovalantu nu a îngăduit să fie chinuită nici ea și nici fratele meu.

De atunci Sfânta Irina Hrisovalantu a devenit Ocrotitoarea familiei noastre, care ne-a ajutat de nenumărate ori, chiar și atunci când mama mea s-a îmbolnăvit de cancer la sân și iarăși, prin arătarea Sfintei, boala a dispărut așa cum a venit.

Fratele meu a cinstit minunea Sfintei prin a-i da fiicei sale, primul lui copil, după ce s-a căsătorit, numele Sfintei, iar eu celui de-al treilea.

Asociația Invalizilor, pe care am fondat-o acum un an în Tesalonic, precum și cea din Atena, are numele Sfintei noastre, Ocrotitoarea nu numai a familiei noastre, ci și a tuturor semenilor noștri.

Sfânta Irina, te iubim și te vom iubi până ce vom închide ochii. Vom spune tuturor semenilor noștri, cu dragoste și emoție, minunile pe care le-ai făcut familiei noastre, așa cum am făcut până astăzi. Suntem alături de tine și vom fi până la sfârșit.

Traducere din greacă de Ierom. Ștefan Nuțescu

Sursa: marturieathonita.ro


Articole postate de același autor
516

Marile încercări ne călăuzesc pe calea mântuirii

Puteri de dimensiuni cosmice se unesc împotriva rugăciunii (Efeseni 6, 12), și lor li se adaugă însăși firea omului căzut. Când însă împotrivirea față de aceste puteri nimicitoare se întețește și darul de Sus al rugăciunii se înmulțește, atunci răsare și bucuria nădejdii în biruința cea mai presus de lume a lui Hristos. Dar pentru […]