– Părinte, peste puține zile va începe Postul. Aici în Tesalonic nu-i am pe ai mei ca să-mi facă mâncare de post, ci mănânc la cantina studențească sau la restaurant, unde mâncărurile nu sunt totdeauna de post. Ce să fac?
– Fiul meu, de vreme ce ești sănătos, mănâncă mâncărurile de post de la cantină, iar când nu este mâncare de post, să mergi la restaurant și să comanzi mâncare de post.
– Da, Părinte, dar la restaurant trebuie să plătești scump.
– O să-ți trimit eu bani ca să plătești la restaurant, cu toate că eu nu am nici un venit.
Însă această propunere l-a constrâns neplăcut pe studentul care voia să evite postul.
– Părinte, lucrurile sunt foarte grele.
– Da, dar și cununile cerești sunt foarte mari.
– Părinte, nu se poate ca cununile să fie mai mici?
Atunci Starețul a tăcut. Însă această tăcere a duhovnicului l-a zguduit pe student. Necedarea Starețului față de o lege a Bisericii și dragostea lui față de Stareț au făcut să răsune înlăuntrul său un glas puternic. Simțea că tăcerea Starețul îi spune:
– Copilul meu, cu Cerul nu ne jucăm.
După puțin studentul a cerut binecuvântarea Starețului și a spus:
– Părinte, mă voi strădui.
Iar acesta a fost pretextul ca toți anii studenției și cel al serviciului militar să-i petreacă postind.
sursa http://marturieathonita.ro
