În situația cu coronavirusul, ca și în situațiile similare din trecut, Biserica este învinuită de toate. De ce aceasta se întâmplă și cum să procedeze credincioșii.
De-a lungul istoriei sale de secole, omenirea a înfruntat multe probleme, de la războaie teribile și distructive până la epidemii mortale și dezastre naturale care au distrus aproape totul ce era viu. Chiar și în ultimii 20 de ani am văzut multe incendii și inundații, am fost martorii a câteva războaie cu un număr mare de victime în rândul civililor, refugiaților și migranților. Și iată că acum ne confruntăm cu noul coronavirus, ale cărui consecințe încă nu sunt pe deplin cunoscute, ca și numărul de victime.
Desigur, aproape întotdeauna omul încearcă să găsească cauza necazurilor sale, să le dea, după cum i se pare, o explicație logică. Și interesant este faptul că foarte des omul învinuiește o altă persoană sau o comunitate de oameni. Aproape toți fără excepție pot deveni vinovați: națiuni, religii, alte confesiuni, oameni simpli. Istoria cunoaște cum au fost învinuiți evreii, kurzii, armenii, luteranii, femeile cu alunițe. Dar cel mai des s-au comportat dur cu creștinii …
Vinovații de toate necazurile
Cauzele atitudinii negative a oamenilor față de creștini au fost excelent descrise de Vasilii Bolotov în "Prelegeri despre istoria Bisericii Antice". Vom nota principalele cauze.
- Formalismul așa-numitei "credințe populare" și a "evlaviei populare": "Omul de rând a păstrat cel mai bine reminescențele fostei credințe, chiar acutizate și înălțate, sare puțin se deosebea de superstiție. Întrebările teoretice: dacă există Dumnezeu și dacă acei zei pe care îi cinstește statul merită că ei să fie venerați – se situează dincolo de orizonturile oamenilor. Pentru popor dera clar un singur lucru: că există ceva care trimite binele și răul, mai des răul; prin urmare, acest ceva trebuie îmbunat, iar îmbunat poate fi doar prin mijloce tradiționale – prin săvârșirea anumitor ceremonii. De când a apărut creștinismul, care a împiedicat săvârșirea acestor rituale, oamenii au înțeles limpede că zeii se vor înfuria și îi vor pedepsi nu numai pe creștini, ci și întregul imperiu. Astfel, creștinismul a devenit un mare pericol, cu care era necesar să lupți "pe căi drepte și nedrepte".
- Neînțelegerea creștinismului pentru cei din jur, "fanatismul" creștinilor: "Faptul că creștinii erau periculoși a fost incontestabil pentru popor în primul rând pentru că asupra lor cădea acuzația de necredință (aqeoths), nu sens juridic, ci în sens literal, primitiv – oameni necredincioși care nu-i recunosc pe zei. Această acuzație decurgea din faptul că creștinii nu se închinau în față zeilor și nu aveau temple".
-
Înțelegerea greșită a semnificației și a esenței Tainelor creștine, și în primul rând a Tainei Euharistiei: "Se zvonea că creștinii se hrăneau cu un fel de sânge, prin urmare, ei înjunghie pruncii. Dacă ei vorbesc despre o pâine oarecare, aceasta înseamnă fără îndoială că presoară pruncii cu făină pentru a-i ucide cu o mână mai îndrăzneață".
Prin urmare, concluzionează Bolotov, "fiind bănuiți de asemenea crime (necredința, mizantropia și desfrânarea – n.ed.), creștinii apăreau în ochii oamenilor de rând ca o urăciune în față zeilor și, prin urmare, erau vinovați de toate dezastrele societății. În Africa s-a format proverbul: "Dacă Dumnezeu nu trimite ploaie – să ne pornim asupra creștinilor". Dacă Tibrul se revarsă până la zidurile orașului – "să-i dăm pe creștinii leilor". Apărea întrebarea: poate să vină ceva bun de la un astfel de popor? nu trebuie oare să fie exterminat?"
Din acest motiv creștinii au fost acuzați de încendierea Romei (Nero a încendiat-o, dar i-a dat pe creștini mulțimii să-i omoare), de secetă, foamete, epidemii, cutremure, revărsărea Tibrului și alte dezastre.
Mai târziu, când creștinismul a dobândit statutul de religie de stat, unii creștini îi învinuiau pe alți creștini de necazurile lor. De exemplu, în secolele VII-VIII, după o serie de înfrângeri militare grave ale Imperiului Bizantin în fața cuceritorilor arabi, Împăratul Leon al III-lea a considerat că "originea tuturor necazurilor era venerare din ce în ce mai mare a icoanelor, care în manifestările sale exterioare putea fi identificată cu idolatria".
O situație similară s-a repetat în 811 după înfrângerea catastrostofală a armatei bizantine în lupta cu bulgarii, când au fost din nou acuzați cei care cinsteau icoanele. - Și, în sfârșit, al patrulea motiv pentru care creștinii (și nu numai) au suferit atât de mult – este așa-numita "supapă de siguranță": "Uneori, pentru a unifica societatea, se creiază special o "imagine a inamicului ", spre care este direcționată atenția tuturor membrilor societății, "ceea ce acționează ca o supapă de siguranță, asupra căreia se îndreaptă nemulțumirea și agresivitatea poporului ca asupra unui inamic din exterior".
Coronavirusul și lupta împotriva Bisericii
Din păcate, în prezent, în legătură cu apariția epidemiei de coronavirus, putem observa primele aluzii că dușmanii și răufăcătorii Bisericii îi pot acuza creștinii ortodocși în răspândirea bolii. Cu atât mai mult că toate cauzele enumerate de Bolotov sunt prezente și astăzi.
"Evlavia populară" vede în Biserică doar o structură chemată să satisfacă "necesitățile religioase". Omul care vine "să sfințească pasca", să se scufunde de Bobotează și să cânte colinde, nu are nevoie de Biserică, ca și de Dumnezeu. El are nevoie de încrederea că în "viața sa duhovnicească" totul este corect și bine.
Din această perspectivă, el îi percepe pe creștinii ortodocși care cinstesc Biserica lui Hristos și cred sincer în Dumnezeu, ca pe niște fanatici care nu doresc să facă compromisuri cu "cerințele vremii". Credința pentru el este neapărat "oarbă", iar creștinii înșiși sunt niște "bigoți neștiutori". Taina Euharistiei, în care această persoană nu a crezut niciodată, acum servește pentru el ca sursă de infecție, un mijloc de răspândire a maladiei.
Omul e adus la disperare și panică, în permanență i se sugerează unde să caute "rădăcina tuturor relelor" – în Biserică. Iar dacă va fi necesar să dea drumul la abur, Ea poate fi folosită și ca "supapă de siguranță". Veți zice că exagerăm? Deloc.
"Uneori, special pentru consolidarea societății se creează o "imagine a inamicului", către care se îndreaptă atenția tuturor membrilor societății, și care acționează ca o supapă de siguranță – direcționează nemulțumirea și agresivitatea maselor spre un inamic din exterior".
Cum să procedeze fiii Bisericii noastre în situația creată?
În primul rând, să nu ofere vreun motiv celor care îl caută (2 Corinteni 11, 12). Nu trebuie să afișăm credința noastră. Da, majoritatea dintre noi se tem mai mult de Dumnezeu decât de coronavirus. Și așa trebuie să fie. Dar totodată nu trebuie de accentuat acest lucru atunci când nu avem un motiv bine fondat. Cu atât mai mult, se poate întâmpla că Dumnezeu va îngădui să te îmbolnăvești din cauza aroganței și a mândriei.
Ca în Vechiul Pateric, vă amintiți? Învățătorul și ucenicul său fugeau de un șarpe. Ucenicul l-a întrebat pe învățător de ce el fugea dacă Evanghelia spune că creștinii vor lua șerpi cu mâinile. Părintele i-a răspuns: "Nu am fugit de șarpe, ci de slava deșartă". Și noi să fugim de vanitate și să nu ne lăudăm în nici un caz cu credința noastră.
În al doilea rând, este necesar să respectăm normele de carantină care au fost introduse de stat și care nu contrazic principiile fundamentale ale credinței noastre. Acest lucru se referă la prezența a zece persoane în biserică, păstrarea distanței și folosirea dezinfectanților.
În al treilea rând, nu trebuie să-i condamnăm pe cei care se tem, nu trebuie să-i să-i judecăm pe cei care nu își pot depăși frica să vină la biserică sau în curtea bisericii pentru rugăciune. Nu-i judecați, pentru că îi vom pierde, și ne vom distruge pe noi înșine.
Și ultimul moment – să nu uităm niciodată că sursa a tot binele pentru om este Dumnezeu. Tot ceea ce ni se întâmplă se întâmplă prin buna Sa Providență și pentru mântuirea sufletul nostru nemuritor. Fără voia lui Dumnezeu nici un fir de păr nu va cădea de pe capul nostru. Dacă nu vom uita acest lucru, vom învinge nu doar coronavirusul, dar îl vom birui și pe cel mai mare dușman – propriul nostru păcat.
sursa https://spzh.news/ro
