Preasfințitul Dorimedont – o jerfă pe altarul iubirii și al credinței

1723

31 decembrie 2006, o zi ca multe altele, pentru majoritatea oamenilor din țara noastră sau poate o zi în care mulți se pregăteau pentru revelion, ca de obicei. Însă pentru o altă parte de oameni din țara noastră, și nu numai, ziua de 31 decembrie 2006 avea să  însemne altceva. A fost ziua când, printr-o rânduială numai de Dumnezeu știută, a plecat dintre noi spre locașurile veșnicii împărății vrednicul de pomenire și neobositul înfăptuitor a lucrurilor bune și frumoase Preasfințitul DORIMEDONT, Episcopul de Edineț și Briceni.Această veste de tristă amintire a fost dureroasă mai cu seamă pentru cei care, învățaseră sau mai învățau încă la Seminarul Teologic – Liceal de la Zăbriceni, Semenarul Teologic – Liceal de la Edineț sau Semenarul Teologic de la Noul-Neamț.

Astăzi se împlinesc 12 ani de când, așa cum au spus și mai spun mulți, Biserica Ortodoxă din Moldova a pierdut, din temelia ei o piatră prețioasă și pe unul dintre cei mai vrednici ierarhi a ei. Unii ar zice că ar fi prilejul astăzi să trecem în revistă toate faptele sale minunate și uimitoare săvîrșite pentru biserică și credincioșii din țara noastră. Nu știi ce să menționezi mai întîi revigorarea vieții monahale, înființarea instituțiilor teologice, milostenia sa prin diferite acte caritative, editarea publicațiilor ortodoxe, rîvna față de sfintele slujbe, dragostea față de cei ce se aflau pe drumuri rătăcitore și pentru care se ostenea să-i îndrepte și să-i aducă în albia bisericii. Acestea sunt doar cîteva capitole din care se desprind nenumărate acțiuni și fapte concrete pe care Presfințitul DORIMEDONT, le-a înfăptuit din dragoste față de Dumnezeu și din dorința sfîntă de al face pe om monah, preot sau creștin adevărat în care să se poată sălășlui Duhul Sfînt ca în cele din urmă să fie și mântuit. Te uimești câte și mai ales cum, a putut să facă atîtea lucruri minunate în doar 8 ani de stareție la mănăstirea Noul-Neamț și în 8 ani de arhierie în Episcopia de Edineț și Briceni.

Cred că astăzi la 12 ani de când, dacă e să ne exprimăm în cuvintele Sfântul Ioan Gură de Aur, ,,Preasfințitul DORIMEDONT s-a născut spre cele veșnice”, e un prilej în plus, să medităm asupra unui fapt important, mai ales noi cei care, fie am fost hirotoniți de el, fie am fost călugăriți de el, fie am învățat in instituțiile înființate de el, fie că ne-a predat ceva, fie că ne-a ajutat cu ceva, fie că ne-a mângîiat duhovnicește, fie că ne-a binecuvîntat pe un drum în viață sau nea binecuvîntat să în făptuim o oarecare lucrare. Da, noi ne bucurăm de acestea, ne bucurăm că l-am cunoscut pe vrednicul Episcop DORIMEDONT, dar oare se bucură și el de noi? Unii zic: pe mine m-a hirotonit, pe mine m-a călugărit, zic pe noi ne-a învățat. Dar oare va avea și el bucuria să zică înaintea lui Dumnezeu fie acum sau la Judecata de Apoi, pe aceștea Doamne i-am hirotonit, pe aceștea i-am călugărit, iar pe ceilalți i-am învățat și ajutat.

S-ar putea de scris volume întregi despre tot ce a făcut Preasfințitul Dorimedont, dar nu aceasta este important, pentru că acestea nu ar îmbogăți cu ceva imaginea sa, deoarece, fie unii recunos, fie altora le este greu sau alții și mai rău, nu vor să recunoască, El singur prin minunatele sale fapte și-a ,,lustruit” imaginea și personalitatea sa, care nu  trebuie doar lăudată, ci mai ales urmată. Nu volumele de cărți care s-ar scrie, nu vorbărie multă despre el și nici poeziile dedicate lui nu sunt ceea ce ar trebui ca atare să facem noi, cei care ne-a fost dragă și mai ales care i-am fost dragă lui. Acestea chiar dacă le-am face și din dragoste sunt prea puțin și aproape nesemnificativ din ceea ce ar trebui să facem față de Preasfințitul Dorimedont.Cred că ce-lar bucura mai mult pe El ar fi dacă noi cei care l-am cunoscut am împlini cu toată dragoste învățăturile și sfaturile ce le-am primit de la El. Voi cita doar cîteva din cuvintele sale care le-a spus fie în predică sau cu alte ocazii.

,,Ortodoxia este foarte frumoasă dacă e trăită fără extremități”.

,,Mai de folos este să trăiești frumos decît să vorbești frumos, dar dacă le faci pe ambele cu credință și dragoste e și mai folositor”.

,,Am deschis școlile teologice pentru a vă educa să deveniți adevărați creștini oriunde veți fi, fie la mănăstire, fie în lume.

,,Cântarea la strană să fie lină, curată, izvorând din frica și dragostea de Dumnezeu, și să nu abată pe cei care se roagă în biserică”.

,,Fetelor vă rog să fiți asemenea mironosiților, să nu vă fie rușine să-L mărturisiți pe Hristos în orice împrejurare a vieții”.

,,Femeia poate face misiune creștină și după felul cum se îmbracă și cum se comportă pe stradă”.

,,Fetelor și băieților cultivați în voi acum când aveți posibilitate și sunteți tineri, virtuțile creștine, ca mai apoi când veți ajunge în viață unde va rândui Dumnezeu, să iradiați în jurul vostru dragoste, bunătate, răbdare, cucernicie și alte lucruri bune prin care să fie întăriți și ajutați ceilalți oameni”.

Întrucât în cadrul centrului Eparhial al Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, din cei care activăm unii am învățat la Seminarul Teologic-Liceal de la Zăbriceni; în corul Catedralei Episcopale din or. Ungheni cîntă preotese care au învățat la Siminarul Teologic-Liceal de la Edineț, iar în cuprinsul Eparhiei noastre sunt mulți preoți ce au învățat la Siminarul Teologic de la Noul-Neamț, am socotit ca o datorie moral-spirituală și fiească, să facem amintite aceste lucruri despre vrednicul de pomenire Episcopul DORIMEDONT, pentru a arăta în chip smerit și cu multă dragoste, că nu am uitat și nici nu vom uita vre-o dată de cel, care prin cuvîntul și viața sa cuviincioasă, a lăsat o amprentă nu doar în memoria, ci și în viața fiecăruia dintre noi.

                                                                                                       

 Prot. Ștefan RÎMBU


Articole postate de același autor
646

ANUNȚ! Conferința Științifică Internațională „Protoiereul Mihail Ceachir un cărturar al Bisericii din Basarabia”

Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove, împreună cu Institutul Patrimoniului Cultural al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova organizează Conferința Științifică Internațională „Protoiereul Mihail Ceachir un cărturar al Bisericii din Basarabia”. Conferința este dedicată celei de-a 80-a aniversări din data trecereii la Domnul a protoiereului Mihail Ceachir (1861–1938). Data și locul desfașurării: Luni, 10 […]