Concursul ,,Vasilе Lupu – pеrsоnalitatе сrеștină” – implimentat pentru prima dată de către Protopopiatul Orhei

2805

Săptămâna Tineretului Ortodox și-a aflat continuitatea la Biblioteca Publică „A. Donici“ din Orhei unde s-a desfăşurat pentru prima dată în Protopopiatul de Orhei Concursul ,,Vasilе Lupu – pеrsоnalitatе сrеștină”, competiţie la care au participat elevi din peste 12 unități de învățământ din raionul Orhei.

La etapa raională au participat în jur de 80 de elevi, din clasele VII-XII, calificați în urma alegerilor din fiecare școală. Pr. Iulian Rață, metodist în Protopopiatul de Orhei, a transmis elevilor participanți un cuvânt de binecuvântare din partea Preacuviosului Părinte Siluan, Protopop de Orhei, felicitându-i pentru participarea la Concursul dat, care se dorește a fi apropiat de sufletul copiilor şi tinerilor.

Elevii s-au dovedit a fi foarte bine pregătiți, elaborând lucrări frumoase şi complexe, care le-au adus şi rezultate foarte bune.

Numărul reprezentativ de elevi participanți dovedește interesul acestora pentru disciplina religie şi pentru istoria neamului și în mod special al orașului Orhei. Preocuparea de a-şi verifica noțiunile însușite, în cadrul unei competiții, cu atât mai mult cu cât elevii aveau posibilitatea să opteze pentru alte activități, ne convinge că putem și suntem în stare să facem lucruri frumoase pentru copiii noștri. De asemenea, a fost apreciat numărul mare de școli de la care provin elevii, acestea fiind distribuite în mod unitar, atât în mediul urban cât şi în mediul rural, dovadă a faptului că ora de religie este predată cu responsabilitate de către cadrele didactice de specialitate, care au în vedere şi stimularea performanței în rândul elevilor, oferind elevilor posibilitatea de a se familiariza cu atmosfera de competiție.

Conform regulamentului, echipele au participat la următoarele probe de concurs:

  • Tema de acasă, care a constat în prezentarea Marelui Domnitor Vasile Lupu (1595), de la moartea căruia s-au scurs 420 de ani.
  • Proba inteligenţelor, după modelul „Erudit-cafe”.
  • Proba „Biserica neamului nostru” care a presupus concursul lucrărilor de arte plastice, la alegerea elevilor.

Aducem sincere felicitări tuturor participanților și menționăm încă odată: În cadrul Concursului nu au fost învinși! Au avut cu toții de câștigat, în primul rând un set de cunoștințe, iar în al doilea o bogată și vastă experiență de a face lucruri frumoase! În același timp, ne bucurăm pentru echipele câștigătoare și ne manifestăm speranța ca cunoștințele acumulate să fie și aplicate!

Aducem cele mai sincere mulțumiri Bibliotecii Publice „A. Donici“, pentru găzduire, Direcției Generale Învățământ, Tineret și Sport Orhei, Dnei Angela Jingan, care a avut o implicație majoră în organizarea activității, tuturor celor ce s-au atârnat cu suficientă seriozitate față de sarcinile impuse.

www.ortodoxia.md


Articole Asemănătoare
4501

Rugăciune de mulţumire la sfârşit de an şcolar

Frumos lucru este a aduce mulţumiri Domnului pentru desăvârşirea unui lucru. Frumos lucru este şi dorinţa micilor şcolari de a aduce mulţumire Domnului pentru bunul sfârşit al acestui an şcolar. S-a încheiat o nouă etapa din viața voastră de școlari. Pentru profesorii, această etapă nu a însemnat doar ceva vechime în plus, ci și o […]

Articole postate de același autor
3273

Cea mai bogată moștenire pe care o putem oferi copiilor

Încă un element important al vieţii de familie constă în relaţiile de dragoste reciprocă, şi nu de dragoste oarecare, ci de dragoste cultivată în viaţa de zi cu zi a familiei, exprimarea dragostei prin vorbe şi prin fapte, bunăvoinţa nu de formă, ci sinceră şi firească. Bucuria şi fericirea le sunt necesare copiilor nu mai […]