Colinde şi tradiţii de Nașterea Domnului Liceul Teoretic „Ion Luca Caragiale” din or. Orhei

3706

Suntem în plină iarnă şi în toiul sărbătorilor creştine. L-am prăznuit pe Sf. Andrei şi Sfântul Nicolae, suntem în aura măreţei şi frumoasei sărbători-"Naşterea Domnului ". Mai avem a sărbători pe Sf. Vasile, marele învăţător al Bisericii, a ne bucura de botezul Domnului, a-l pomenii pe Ioan Botezătorul.

Astfel, la 22 decembrie 2017 elevii Instituţiei Publice Liceul Teoretic Ion Luca Caragiale au adus în sufletele celor din jur magia sărbătorilor de iarnă, cu colinde românesti. S-au adunat să-L bucure pe Domnul și să ne amintească de evenimentele de acum 2000 ani, care au început în saracăcioasa peşteră din preajma Betleemului.

Copiii frumoși și plini de entusiasm au ieşit in şcenă pentru a promova tradiţiile şi valorile neamului. Colindele au darul de a revigora în Biserica lui Hristos conștiința misionară, întrucât misiunea de a vesti iubirea lui Dumnezeu prin cuvânt și faptă este o vocație a tuturor creștinilor.

Apropierea lui Dumnezeu de oameni, prin Întruparea Sa, îi face pe aceștia să se apropie de Dumnezeu. În colinde se cântă taina lui Dumnezeu Care coboară din ceruri și vine pe pământ. Fiul lui Dumnezeu Se face Fiul Omului, Se sălășluiește între oameni. El vine la noi, pe pământ, în casa și sufletul nostru, pentru ca noi să putem intra în casa cea cu multe locașuri a Tatălui din ceruri, așa după cum ne spune Mântuitorul când zice 'în casa Tatălui Meu multe locașuri sunt' (Ioan 14, 2).


Articole postate de același autor
43

Prin rugăciune aflăm voia lui Dumnezeu

Prin rugăciune, aflăm voia lui Dumnezeu într-o problemă care ne preocupă. Bătrânul Iosif Isihastul zicea: „Dacă vreţi să cunoaşteţi voia lui Dumnezeu, renunţaţi total la voia voastră, la toate gândurile şi planurile, şi, cu profundă umilinţă, cereţi-I lui Dumnezeu sfatul în rugăciune. Faceţi apoi ceea ce se va prezenta în inima voastră sau o va […]