Actualitate

Cinstirea Sf. Mare Mucenic Pantelimon la Catedrala mitropolitană din Chișinău

2540

La primele ore ale dimineții, mai mulți credincioși s-au reunit la Catedrala mitropolitană “Nașterea Domnului” din Chișinău, pentru a participa la serviciul divin prilejuit de pomenirea Sfântului Măritului, Marelui Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon, oficiat de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir și soborul preoțesc al Catedralei.

Creștinii au venit la sfânta biserică în această zi pentru ca, alături de preoții lui Hristos, să ceară mijlocirea și îndrumarea unuia dintre marii mucenici ai creștinătății, care nu doar că și-a trăit viața în frică de Dumnezeu și cu dragoste de aproapele, ci s-a și jertfit pentru credința sa, dobândind astfel cununa sfințeniei.

Uniți în cuget și în rugăciune, toată turma cea binecredincioasă, în frunte cu Întâistătătorul, s-a rugat sfântului după cum glăsuiește troparul: “Purtătorule de chinuri, sfinte și tămăduitorule Pantelimoane, roagă pe milostivul Dumnezeu, ca să dea iertare de greșale sufletelor noastre.”

Imediat după Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, clericii Catedralei mitropolitane au săvârșit Taina Sf. Maslu, pentru credincioșii dornici de vindecare trupească și sufletească, cu nădejde în ajutorul sfinților lui Dumnezeu și cu speranța moștenirii Împărăției Cerurilor.

Creștinii au fost miruiți de șapte ori cu ulei sfințit, primind și îndrumări să se roage Sf. Pantelimon atât pentru tămăduirea bolilor și metehnelor celor trupești, dar mai ales ale celor sufletești, căci sufletul înainte de toate trebuie să fie în deplină sănătate, pentru că este veșnic, iar trupul la rândul său, trebuie să fie o haină pe măsură pentru suflet în această viață trecătoare, întărit și întremat, spre lauda lucrării lui Dumnezeu.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
282

Duminica XX-a după Cincizecime, la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din Capitală

În Duminica XX-a după Cincizecime, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău. Alături de Întâistătător au înălțat rugăciuni Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretar mitropolitan și soborul preoțesc al Catedralei centrale a urbei. În timpul serviciului divin, arhipăstorul și slujitorii coliturghisitori s-au rugat dimpreună cu poporul […]

Articole postate de același autor
70

În Biserica noastră, postul este obligatoriu, nu-i facultativ

În Biserica noastră, postul este obligatoriu, nu-i facultativ, fiecare trebuie să ţină post. E adevărat că nu toţi au condiţii ca să ţină post. În viaţa mea am trăit mulţi ani în internat, dar 38 de ani la mănăstire am putut să postesc foarte bine şi am postit pentru că s-a postit în mănăstire şi […]