Sileşte-te, când te întâlneşti cu aproapele, ca să-l cinsteşti peste măsura cuvenită. (...) Iar când se desparte de tine, spune-i numai de bine şi tot ce este spre cinstirea lui. Căci prin aceastea îl atragi pe el la bine şi-l sileşti să se ruşineze de numele bun cu care l-ai numit. Şi vei semăna în el seminţele virtuţii. Iar prin această obişnuinţă pe care ai luat-o asupra ta, se întipăreşte în tine chipul bunătăţii şi vei dobândi o mare smerenie şi vei împlini fără oboseală lucrurile mari. Ba nu numai acestea, ci şi de are acela niscai scăderi, fiind cinstit de tine, primeşte de la tine cu uşurinţă vindecarea, ruşinându-se de cinstirea ce i-ai arătat.
Aceasta să-ţi fie pururi chipul purtării: grăirea frumoasă şi cinstitoare către toţi. Să nu te iuţeşti asupra cuiva, să nu mustri, nici pentru credinţă, nici pentru faptele sale rele. Şi păzeşte-te pe tine ca să nu defăimezi şi să nu osândeşti pe cineva pentru ceva. Căci avem Judecător nemitarnic în ceruri. Iar de voieşti să-l întorci pe el la adevăr, plângi pentru el şi spune-i cu dragoste o vorbă sau două, şi să nu te aprinzi cu mâinele împotriva lui, ca să nu vadă în tine semnul duşmăniei. Că dragostea nu ştie să se iuţească sau să se mânie sau să osândească pe cineva cu patimă. Semnul iubirii şi al cunoştinţei este smerenia, care se naşte dintr-o bună conştiinţă în Hristos Iisus, Domnul nostru.
Sfântul Isaac Sirul apud Despre iubirea creştină/ Jean-Claude Larchet.-Bucureşti editura Shofis, 2010, p. 298-299
