Când cineva ne respinge sau este supărat pe noi, ne apropiem de el, îl întrebăm de ce e supărat, nu cumva are ceva cu noi, îi facem un dar ca să-l îmbunăm, să-l înveselim, urmărim ce vrea ca să ne iubească mai mult sau ca să-l iubim; și este un om muritor, poate chiar păcătos. Cu mult mai mult trebuie să facem așa ceva cu un sfânt. Trebuie să intrăm în legătură cu el, ca să putem avea tihna și ușurința de a-i cere ce vrem. Sfântul s-a luptat în viață, a trăit într-un anume loc, s-a ostenit pentru Hristos și, de aceea, nu îngăduie să-i răpim tainele fără să ostenim.
El este sigur că și noi, ostenindu-ne, putem să izbândim, deoarece cunoaște din experiența proprie iubirea și disponibilitatea lui Dumnezeu de a ne îmbogăți. Dar vrem să înțelegem și noi propria sa trudă, să facem propriile lui încercări ascetice. Aceasta este o cerință a legii duhovnicești, a legăturii noastre cu sfinții. Prin urmare, trebuie să dobândim legături personale cu sfinții. Dacă nu dobândim cu mulți, să dobândim cel puțin cu unul. Decât să fim singuri, mai bine să fim cu încă cineva.
Să intrăm în legătură cu sfântul al cărui nume îl purtăm sau cu Sfântul Ioan Botezătorul, care este foarte la îndemână și ușor abordabil. Până și pe musulmani îi ascultă. Să intrăm în legătură cu Sfântul Nicolae, care merge și la păcătoși și la criminali și îi scapă. Să intrăm în legătură cu Maica Domnului. Cine i-a vorbit Maicii Domnului și a dat greș, nu i-a auzit glasul, nu a primit mângâierea ei? Pe Maica Domnului o strigă chiar și în iad, cu atât mai mult noi, care suntem în afara iadului. Să avem, pe cât putem, propriii noștri mijlocitori. Și, fără îndoială, cine nu știe că sfinții sunt persoane vii, că se află “în mâna lui Dumnezeu” și pot, prin urmare, să acționeze ei înșiși?
Arhimandrit Emilianos Simonopetritul, Cuvânt despre ascultare și priveghere, Editura Sf. Nectarie, p. 68
