Murind cu braţele întinse pe Cruce, Iisus a cuprins în îmbrăţişarea Sa pe toţi oamenii şi întreaga creaţiune. El Însuşi a murit în forma Crucii. De atunci şi de aceea, toate crucile făcute după chipul lemnului pe care a fost răstignit Iisus au o putere deosebită. Ele sunt nu numai imaginea celei pe care a fost crucificat Mântuitorul.
Fiecare cruce continuă să poarte – tainic – pe Iisus Hristos răstignit. După cum cuvintele Lui rostite o singură dată dau putere, ca prin Duhul Sfânt, pâinea şi vinul să se transforme, la Sfânta Liturghie, în Trupul şi Sângele Lui, tot aşa Crucea care L-a purtat atunci continuă să-L poarte până în veac. Putem spune că cine a înţeles taina Crucii a înţeles viaţa, şi cine a înţeles viaţa, acela poate cunoaşte şi fericirea ei.[…]
Crucea este cel mai înalt simbol al creştinismului, scară pe cer rezemată, drapel al omenirii. Prin Cruce a fost biruit satana; Crucea alungă pe demoni. Ea întruchipează pe linia verticală legătura dintre cer şi pământ, dintre Dumnezeu şi om, iar pe linia orizontală legătura dintre om şi om, ancorată în Dumnezeu.
Ea uneşte totodată mintea cu inima, umăr cu umăr, adică putere cu putere în Hristos. Crucea ne este dată ca arma cea mai puternică împotriva satanei, a satanizaţilor, a ispitelor, a greutăţilor căci noi nu suntem singuri ci cu Iisus Hristos care a biruit prin ea.
Din Preot Boris Răduleanu, Semnificaţia Duminicilor din Postul Mare, vol. II, Editura Bonifaciu, Bucureşti, 1996, p. 127-129
