Actualitate

Chemarea femeii creștine este de a iubi și de a se face iubită

3170

Femeia este extraordinară în creaţia lui Dumnezeu! Daţi-vă seama că destinul întregii omeniri depinde de cuvântul Fecioarei Maria, libere: Fie mie după cuvântul Tău (Luca 1, 15). (Pr. Arsenie Papacioc)

În seara zilei de miercuri, 18 aprilie 2018, la biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta USM a avut loc întâlnirea tinerilor cu Protoiereul Nicolae Ciobanu, paroh al bisericii “Minunea Sf. Arh. Mihail” din s. Cruglic, r. Criuleni, președintele Sectorului Sinodal Activități Culturale, care a prezentat tema: ,,Femeia în viața Bisericii”. 

Pr. Nocolae Ciobanu le-a vorbit celor prezenți despre femeia creştină, care fiind mai sensibilă prin însăși firea ei, a fost mereu mai aproape de Dumnezeu, mai aproape de Biserică.  Și astăzi, ca și cu două melenii în urmă, femeia alege slujirea și dăruirea dragostei sale.  Nu contează cât facem, s-ar părea că spună ea, ci câtă iubire am pus în ceea ce facem. 

Atitudinea femeilor mironosiţe, care L-au urmat şi L-au slujit pe Hristos pline de credinţă, dragoste şi curaj, este model de urmat pentru femeile creştine. Viața și faptele Mironosițelor reprezintă un exemplu al scopului adevăratelor femei creștine. Chemarea lor pe pământ este aceea de a duce o viață cu inima curată, de a sluji aproapelui, familiei și Bisericii. 

Cum trebuie să fie femeia creştină de azi? Așa cum au fost toate femeile care L-au iubit pe Hristos, care au iubit Biserica sa și i-au slujit fiecare la locul său. Femeia nu este mai prejos decât bărbatul în creația lui Dumnezeu. Femeia şi bărbatul au fost creaţi împreună, egali, slujind aceluiaşi scop: îndumnezeirea, iar relaţia de supunere a femeii rămâne valabilă doar în sensul recunoaşterii relaţiei  de dragoste și jertfire: " iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica, şi S-a dat pe Sine pentru ea". (Efeseni 5:25).

 


Articole Asemănătoare
158

Seri duhovnicești la biserica USM; invitat: Protodiacon Ioan Munteanu

„Anul bisericesc raportat la viaţa creştinului” este tema conferinței zilei de miercuri, 14 septembrie 2016, ora 19.00, de la Biserica «Întâmpinarea Domnului» din incinta USM. La 1/14 septembrie intrăm într-un nou an bisericesc. Astfel, ne-am propus să discutăm despre acest subiect mai puţin abordat legat de anul bisericesc, zilele liturgice, şirul sărbătorilor cu dată fixă […]

Articole postate de același autor
404

În seara zilei de miercuri a primei săptămîni din Postul Mare,PS Petru a oficiat Pavecernița Mare cu citirea Canonului a Sf. Andrei Criteanu la catedrala Episcopală

În seara zilei de miercuri a primei săptămâni din Postul Mare, PS Petru, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, înconjurat fiind de clericii catedralei episcopale ,,Sfîntul Binecredincios Kneaz Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni, a săvîrșit slujba Canonului celui Mare. La această slujbă de pocăinţă au participat şi numeroşi creştini din oraşul Ungheni. Fugi de aprindere, o suflete! Fugi de arderea Sodomei! […]