Centrul de Cercetări Științifice al Găgăuziei ”M. Marunevici” – 10 ani de la fondare

1500

Luni, 20 decembrie 2021, Centrul de Cercetări Științifice al Găgăuziei ”M. Marunevici” a marcat un deceniu de la fondare.

Evenimentul a adunat zeci de cercetători din republică și de peste hotare, care au stabilit colaborare cu acest centru.

Cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir, la ceremonia festivă a participat prot. Octavian Moșin, conf. univ. dr., USM, care dimpreună cu prot. Petru Cheleș, protopop de Găgăuzia, prot. Vitalie Zelinschi, vicar-administrativ al Eparhiei de Cahul și Comrat, au transmis gânduri bune și de recunoștință pentru implicarea Centrului în traducerea în găgăuză a scrierilor sacre și editarea unor studii privind sfintele locașe din regiune, precum și studierea vieții și activității protoiereului Mihail Ceachir, apostol al găgăuzilor.

Pentru munca depusă spre promovarea ortodoxiei, dna Irina Constantinova, directorul centrului, s-a învrednicit de Medalia ”Cuv. Parascheva”, gr. I, iar câțiva colaboratori ai centrului, de diplome arhierești.

Totodată, Mitropolia Moldovei a primit Trofeul Aniversar pentru contribuția la păstrarea și promovarea valorilor tradiționale și spirituale.

Centrul de Cercetări Științifice al Găgăuziei ”M. Marunevici” și-a completat corpul academic cu patru noi membri corespondenți, printre care se numără și părintele profesor Octavian Moșin.


Articole postate de același autor
2175

Săptămâna Tineretului Ortodox s-a extins până în preajma Învierii Domnului

De mai mulți ani, cea de-a șasea săptămână a Postului Mare este declarată Săptămâna Tineretului Ortodox (STO), care în acest an a inclus activități și în Săptămâna Pătimirilor. Peste 25 de slujitori și 50 de voluntari implicați în desfășurarea STO au ajuns la inima a peste 10 000 de tineri din toate colțurile republicii. Au […]