Actualitate

Cel mai bun om

10942

Smeriţii alcătuiesc ceata din care Dumnezeu Îşi alege drepţii, sfinţii. Să nu-şi închipuie cineva că pentru a fi smerit trebuie să-ţi pui cenuşă în cap, să duci o viaţă chinuită, să umbli nespălat sau îmbrăcat urât. Nu. Nu e nevoie să-ţi ţii ochii în pământ şi să afişezi o sfinţenie ostentativă, care să atragă atenţia. Dacă am concentra în câteva cuvinte ce anume îl caracterizează pe cel smerit, acestea ar fi nejudecarea aproapelui şi socotirea sa mai prejos decât toţi.

Se zice că Dumnezeu S-a adresat odată lui Moise şi i-a spus: „Alege-ţi din tot poporul Israel o mie de oameni, cei mai râvnitori“. Şi Moise a ales o mie dintre cei mai pe sprânceană. După aceea, i-a spus Dumnezeu: „Acum alege din această o mie, zece care să fie cei mai buni“. Şi a ales Moise zece. În cele din urmă, Dumnezeu i-a cerut: „Din aceştia zece caută-l pe cel mai vrednic“. Şi Moise l-a aflat pe cel mai bun. Atunci Domnul i-a poruncit: „Vreau să văd dacă l-ai ales bine. Trimite-l pe acesta ca, timp de patru ani, să-l găsească pe cel mai rău om din lume“.

Şi a umblat bietul om căutând în dreapta şi-n stânga şi mereu îndoindu-se. Găsea uneori pe unii care păreau foarte răi, dar îşi zicea: „De unde ştiu eu, poate că aceasta este doar o aparenţă. Poate că în sinea lui el este un om drept. Poate aşa îmi pare mie. De ce să-l judec eu? Eu nu am dreptul să mă înşel. Dacă m-a ales Moise ca pe cel mai bun din poporul lui Israel, înseamnă că eu nu am dreptul să dau greş“.

Şi a căutat, şi a căutat, şi a ajuns până în ultima zi din sorocul dat pentru a-şi duce la îndeplinire sarcina. Atunci a zis: „Aşadar, nu sunt în stare să-l găsesc pe cel mai rău om. De fapt, nici nu aveam cum. Sunt eu omul cel mai bun din lume ca să pot face departajarea corectă între oameni? Dacă aş fi fost cel mai bun cu adevărat, aş fi fost şi înţelept şi aş fi ştiut să-l găsesc pe cel mai rău“.

Şi s-a dus înapoi la Moise spunându-i: „Nu am găsit ceea ce mi-ai cerut. Eu cred că sunt cel mai rău“.

Moise s-a înfăţişat înaintea Domnului, Care i-a zis: „Acesta, fiindcă nu i-a judecat pe ceilalţi, fiindcă nu s-a aşezat deasupra lor, ci s-a judecat pe sine, acesta este cel mai bun.

Într-adevăr, bine l-ai ales!“

Sursa Ziarul Lumina

 


Articole Asemănătoare
606

Luând de la săraci, furi de la Hristos

Un om foarte bogat se hotărâse să dea în fiecare lună o parte din câştigul său săracilor. O rugase pe soţia sa să împartă banii pe la familiile sărace din parohia în care trăiau. Dar, la un moment dat, soţia sa s-a gândit că ar fi mai bine să îl ajute cu bani pe fratele […]

Articole postate de același autor
18

Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare…

Harul lui Dumnezeu nu vine unde-i o mâhnire, unde-i o întristare, deoarece cu astfel de bogăţie nu ştii ce să faci şi o risipeşti. Şi, din prudenţă, nici nu te stăpâneşte acest har, dar vine unde-i liniştire sufletească, unde fiinţa noastră transformă, ca un mare aparat de reacţie, acest har al lui Dumnezeu cu hotărârile […]