Nu le mai supăraţi. Este mare lucru să te fereşti să faci faptele care ştii că-l supără pe aproapele tău.
Să vă povestesc o întâmplare cu părintele Selafiil, ca să vedeţi cât de atenţi pot fi oamenii lui Dumnezeu în a nu răni cugetul aproapelui. Eram la Noul Neamţ şi nu mai aveam cărţi, pentru că le lăsasem pe unde fusesem, şi am rugat un prieten din România să-mi aducă nişte cărţi, ca să am să citesc la chilie. Au dat zvon pe la edituri şi mi-au adus o maşină de cărţi. M-am dus la chilie la Părintele şi i-am zis că am primit multe cărţi cu Sfinţii Părinţi din România. Părintele nu mai vedea de 23 de ani, dar era atât de însetat de învăţăturile Sfinţilor, la cei 97 de ani ai lui, de parcă era la început. Şi a vrut să vadă el ce fel de cărţi din Sfinţii Părinţi am primit, să pună el mâna pe ele, pentru că nu mai vedea, şi să-i spun despre fiecare ce fel de carte este. A cerut să fie ridicat la marginea patului, pentru că nu mai putea să se întoarcă singur în pat, era bolnav şi cerea să fie luat în braţe când se punea la rugăciune sau primea oaspeţi. Acum stătea la marginea patului şi aştepta să vadă ce fel de cărţi din Sfinţii Părinţi avem noi. Am tras maşina. Dar Părintele se opreşte şi zice: „Măi, da s-o-nserat afară?”. Zic: „Nu, Părinte, încă nu”. „Ei – zice Părintele -, hai mai bine să mai aşteptăm oleacă să se-nsereze. Că dacă aducem amu cărţile poate să vadă vreun frate şi să se mâhnească, să zică: uite câte cărţi au aiştia!”. Atât de atent era Părintele, ca nu cumva, fratele, văzând, să vrea şi el din cărţile alea şi să se mâhnească. Şi-am aşteptat să se însereze, ca nu cumva să atingem cugetul cuiva şi să-l băgăm în ispită.
Ce să mai vorbim despre supărăcioşi. Sigur că trebuie să ne ferim şi să nu dăm nimănui prilej de supărare. Asta înseamnă a nu sminti pe cel slab. Dacă nu-i place o treabă, n-o face, evit-o. Asta înseamnă dragostea. Nu „tot smintitul se sminteşte”. Sigur că nu putem să le intrăm tuturor în voie, dar pe cât se poate, să avem această delicateţe şi atenţie. Aşa că, Dumnezeu să ne ajute să vedem viaţa duhovnicească în esenţa ei şi s-o lucrăm după puteri spre bucuria aproapelui nostru şi a noastră şi spre slava lui Dumnezeu, Care a binevoit să ne descopere nouă taina dragostei, taina veacului viitor. Pentru că veacul viitor este un veac al iubirii neclintite şi veşnice. Pentru aceasta ne ostenim, pentru aceasta ne îndurerăm, pentru aceasta suspinăm, căci nimic altceva nu merită efortul în afara dragostei.
Din Ieromonah Savatie Baștovoi, A iubi înseamnă a ierta, Editura Cathisma, p. 109-111
