Este o foarte mare şi interesantă problemă. Eu am vorbit şi de ceva excepţii. Adică acele persoane care dintr-o rânduială dumnezeiască nu pot fi altfel, nu au ajuns să poată să nască copii: fie sunt căsătorite şi nu pot să nască copii, fie s-au călugărit, fie nu s-au căsătorit încă.
Este bine să acceptăm ceea ce Dumnezeu vrea să facă cu noi. Este în Vechiul Testament un exemplu: şi anume Rahela. Ea a născut doi copii şi nu mai putea să nască. Dumnezeu ştia că nu mai putea să mai aibă copii. Ea însă s-a rugat insistent să nască. „Dacă nu, Doamne, să mor!” Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea şi ea, nemaiputând sub aspect psihosomatic să nască, la naştere a murit, fiul s-a numit fiul durerii, adică Veniamin. Dumnezeu i-a împlinit dorinţa, dar consecinţa a fost inevitabilă. Deci Dumnezeu ştie cel mai bine ce să facem noi. Noi nu suntem datori decât să acţionăm in sensul voinţei Sale.
De exemplu, dacă vreau să mă căsătoresc mă rog: „Doamne, facă-se voia Ta în legătură cu ceea ce eu doresc!”, pentru că Dumnezeu le rânduieşte în folosul nostru. El a promis aşa: „Cere şi ţi se va da! Caută şi vei găsi! Bate şi ţi se va deschide!” Deci, dacă vom căuta, vom găsi, dacă vom cere, ni se va da, dar dacă nu vom cere după voia Lui: „Facă-se Doamne voia Ta, Tu care vezi în perspectivă”, riscăm ca El să ne asculte rugăciunea, pentru că aşa ne-a promis, dar de viitorul nostru să răspundem numai noi.
Prin naşterea de prunci femeia este superioară bărbatului. Precum prin sacerdoţiu, prin preoţie, bărbatul este superior femeii, deci fiecăruia i s-a dat un rol foarte important şi bine definit. Naşterea de prunci este binecuvântarea lui Dumnezeu. Naşterea de prunci nu poate să aibă loc decât înăuntrul căsătoriei. Dacă are totuşi loc în afara căsătoriei, riscurile ni le asumăm, întrucât noi la cununie încununăm mirii ca pe nişte biruitori ai păcatului. Şi atunci este o greşeală ca, în timp ce ei n-au biruit păcatul, totuşi să fie încununaţi. Ştiţi că rânduiala canonică este ca, în cazul în care, din greşeală, ca o excepţie, cei doi au trăit împreună, să nu li se pună cununile pe cap, pentru că ei nu pot fi răsplătiţi pentru o biruinţă care de fapt nu a existat. Dacă ne dorim copii, datoria noastră este numai să ne dorim. Asta înseamnă că urmează căsătoria.
Deci, Dumnezeu ştie şi cunoaşte inima noastră, ştie ce ne dorim şi cum ne dorim, şi atunci sigur El ne va rândui ceva. Dacă nu ne va rândui în urma acestei rugăciuni şi sincerităţii inimii noastre, atunci înseamnă că Dumnezeu vrea altceva cu noi sau ne fereşte de altceva poate mai grav. Cam acesta ar fi răspunsul.
Din Părintele Nicolae Tănase, Soţul ideal, soţia ideală, Editura Anastasis, 2012, p. 21-22
