Actualitate

Ce este un creştin?

4596

Ce este un creştin? Ce trebuie el să aibă? Desigur, trebuie să aibă multă răbdare în toate. Drumul care-i călăuzeşte pe călători către cetatea Raiului este în întregime presărat cu ghimpi; cei ce călătoresc pe el vor sângera.

Dar nădejdea de a se bucura de frumuseţile Raiului în­trece orice şi-i umple pe cei ce călătoresc într-acolo cu răbdare ‒ aşa precum cei 40 de mucenici au spus când au fost aruncaţi într-un lac îngheţat: „Iarna este amară, dar Raiul e dulce; gerul e dureros, dar încântarea Raiului va fi plină de dulceaţă”. Fie ca Atotbunul Dumnezeu să ne numere şi pe noi, păcătoşii, dimpreună cu cei ce se ostenesc şi sunt greu împovă­raţi, spre a ne dărui veşnica odihnă. Amin.

Comori duhovnicești din Sfântul Munte Athos, culese din scrisorile și omiliile Avvei Efrem, Editura Bunavestire, Bacău, 2001, p. 46


Articole Asemănătoare
205

Ce să fac ca să mă mântuiesc?

Ce să fac ca să mă mântuiesc? Să citesc acatiste, să bat metanii, să merg pe la mănăstiri? Împlineşte bine ceea ce Dumnezeu ţi-a încredinţat nemijlocit: ocupă-te de copii, fă munca pe care o ai de făcut aşa de conştiincios încât să-L bucuri pe Dumnezeu, şi e de ajuns, nu trebuie să născoceşti nimic. Este […]

Articole postate de același autor
238

Cei necăjiţi sunt mult mai motivaţi în a reuşi decât cei ce au de toate

Sfinţii Părinţi spun că trăim într-o lume paradoxală. Dacă gândim mai profund realizăm că paradoxurile creaţiei sunt menite să aducă echilibru. Nu voi intra în detalii, ci voi aborda un singur aspect atipic, perceput de noi ca paradoxal, contrar gândirii noastre umane limitate: motivaţia de a reuşi. După experienţa mea de până acum, din câte […]