Ştiri interne
1417

Fericit este cel ce va prânzi în împărăţia lui Dumnezeu! Duminica a XXVIII-a după Cincizecime la Mănăstirea Suruceni

„Împărtășindu-ne cu Dumnezeu, avem puterea de a continua, de a trăi poate chiar ceea ce cerem în Liturghie, „ziua întreagă, desăvârșită, sfântă, fără de păcat”. Fără Dumnezeu, nimic nu se poate face; că și Mântuitorul a spus: „Rămâneți în Mine, ca altoiul în viță, că fără de Mine nu puteți face nimic”, altfel, ar fi […]

Ştiri interne
1361

Slujire Arhiereasă în Duminica a XXVIII-a după Rusalii la Mănăstirea Curchi

„Impărtăşiţi-vă adesea cu Sfintele Taine ale Preadulcelui nostru Iisus Hristos. Pentru ca prin Harul Sfintei Împărtăşanii să vă întăriţi în lupta împotriva răului, să lucraţi toată fapta bună, să vă sfinţiţi cu împărtăşirea celor sfinte, să vă îndumnezeiţi prin gustarea celor dumnezeeşti, să vă faceţi nestricăcioşi, prin împărtăşirea cu cele nestricăcioase.” (Sf. Nicodim Aghioritul) În […]

Ştiri interne
1318

„Pace pe pământ, pace sus, în Cer…!” Spectacolul „E vremea colindelor” s-a desfășurat la Palatul de Cultură din m. Orhei

În seara zilei de 27 decembrie 2019 Palatul de Cultură din m. Orhei a găzduit Spectacolul „E vremea colindelor”, organizat de Consiliul Raional Orhei în parteneriat cu Vicariatul Orhei. Evenimentul s-a desfășurat în prezența Preasfințitului Siluan, Episcop de Orhei, vicar mitropolitan, d-lui Dinu Țurcanu, Președintele Raionului Orhei, d-lui Pavel Verejanu, primar al municipiului Orhei, numeroși clerici și credincioși. […]

Ştiri interne
55

A ieșit de sub tipar revista ”Altarul Credinței”

Astăzi a ieșit de sub tipar numărul dublu pentru anul 2019 al revistei mitropolitane ”Altarul Credinței”. Este o publicație periodică de teologie și spiritualitate creștină, ce apare cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir și reflectă principalele evenimente din viața bisericească din Republica Moldova, precum și articole ziditoare de suflet, în special pentru tineri. Revista poate fi găsită […]

Ştiri interne
110

Întâistătătorul BOM a participat la ultima din anul 2019 ședință a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse

Joi, 26 decembrie 2019, la reședința Patriarhală și Sinodală de la Mănăstirea „Sfântul Daniel”, din orașul Moscova, sub președinția Sanctității Sale Patriarhul Chiril a avut loc ultima din anul 2019 ședință a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse. La lucrările înaltului for a participat, în calitate de membru permanent, ÎPS Părinte Vladimir, Mitropolit al Chișinăului […]

Ştiri interne
275

Festivalul Colindelor cu genericul „Tradiții, datini și obiceiuri de Crăciun” găzduit de Gimnaziul ,,Mihai Eminescu” din m. Orhei

Poporul se definește prin tradițiile, obiceiurile și datinile sale. Prin urmare, nu trebuie să renunțăm niciodată la valorile autentice eterne prin care se reflectă o parte din istoria neamului nostru. Tradițiile și obiceiurile frumoase pe care le-a păstrat poporul nostru trebuie transmise din generație în generație în procesul educaţional. Astfel, fiecare festival sau concert de […]

Ştiri interne
227

Bucuria Nașterii Domnului vestită vârstnicilor de la Centrul de plasament și îngrijiri „Casa bunicilor” din s. Ghetlova, r. Orhei

Miercuri, 25 decembrie 2019, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Spiridon, cu binecuvântarea ierarhului Orheiului, PS Siluan, Vicar mitropolitan, Parohul bisericii din s. Ghetlova, r. Orhei, Prot. mitr. Ioan Surguci,  dimpreună cu preoții din s. Susleni, Prot. Neonil Cocu și Prot. Octavian Cocu au vizitat centrul de plasament și îngrijiri „Casa bunicilor” din localitatea Ghetlova, unde […]

Ştiri interne
51

Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei sărbătorit la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”

Apărătorului credinței dreptmăritorilor, Cuviosului Părintelui nostru Spiridon, să-i aducem din inimă mărturisiri mulțumitoare, toți care prin ale lui înțelepte învățături ne-am luminat cu credința și să-i cântăm: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Spiridon, mare făcător de minuni! (Condacul Sfântului Spiridon). Marți, 12/25 decembrie 2019, în ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, Făcătorul de minuni, cu binecuvântarea ÎPS […]

Ştiri interne
1311

Sfântul Ierarh Spiridon al Trimitundei prăznuit prin slujbă arhierească la Mănăstirea Curchi

În ziua prăznuirii Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei, la 25 decembrie 2019, Preasfințitul Siluan, Episcop de Orhei și Vicar al Mitropoliei Moldovei, a oficiat Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, la Mănăstirea Curchi. Potrivit descrierii vieții sale, redactate de Sfântul Simeon Metafrastul, Sfântul Spiridon s-a născut în jurul anului 270, în […]

Ştiri interne
1266

Spectacol dedicat Nașterii Domnului și daruri din partea Mitropoliei Moldovei pentru copiii plasați în Serviciul de Asistență Parentală Profesionistă din mun. Chișinău

Sâmbătă, 21 decembrie 2019, Serviciul de Asistență Parentală Profesionistă din cadrul Direcției Municipale pentru Protecția Drepturilor Copilului mun. Chișinău în parteneriat cu Mitropolia Moldovei a organizat la Casa de Cultură din comuna Trușeni, Chișinău un spectacol de Crăciun dedicat copiilor rămași temporar fără ocrotirea părintească plasați temporar în familii de asistenți parentali profesioniști. La eveniment […]