Tineret
5319

Este de dorit ca cei ce se căsătoresc să aibă aceeași credință

La slujba Cununiei este și cuvântul: ”Unirea credinței și împărtășirea Sfântului Duh cerând, pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, cuvânt pe care îl găsim în Sfânta Liturghie. De fapt, numai la Liturghie și la Cununie se spune lucrul acesta. Și prin aceasta se arată […]

Sfaturi duhovnicești
3490

În rugăciune creştinul trăieşte suferinţa sau bucuria celui pentru care se roagă

In rugăciunea de pocăinţă pentru păcatele noastre noi învăţăm să trăim tragedia întregii omeniri prin noi înşine. Dacă, în virtutea a tot felul de zădărnicii, la tot pasul, eu bolesc cu întreaga fiinţă, dacă pentru toate căderile mele mi se ascunde căderea străveche a protopărintelui nostru, care a rupt întreaga omenire de Dumnezeu şi Tatăl […]

Sfaturi duhovnicești
3890

Aceștia sunt creștinii!

„Creștinii locuiesc pe acest pământ ca și cum ar fi într-o țară străină, ca și cum nu ar avea patrie. Ca cetățeni, participă la toate aspectele vieții sociale, dar trăiesc ca și cum ar fi niște străini. Orice țară străină este patria lor, și orice patrie este străină pentru ei. Trăiesc pe pământ dar cetatea […]

Sfaturi duhovnicești
4148

De ce oare rugăciunea ne oboseşte?

Îi auzim pe unii spunând: rugăciunea ne oboseşte repede. De ce oare? Fiindcă nu-L aveţi în faţa ochilor minţii pe Domnul ca şi când ar fi aievea. Priviţi-L mereu cu ochii minţii şi ai inimii şi atunci veţi putea sta la rugăciune toată noaptea şi nu veţi osteni. Ce spun, o noapte! Veţi fi în […]

Sfaturi duhovnicești
5788

Ceea ce ne împiedică să devenim mai buni este chiar dorința de a părea mai buni

Există lucruri irecuperabile. Oamenii sînt recuperabili întotdeauna. Atunci cînd cineva face o greșeală, de obicei o face din neștire. Greșelile făcute în urma unui conflict de conștiință, nasc un lanț nesfîrșit de alte greșeli, care sfîrșesc într-o înfrîngere totală. Cea mai mare greșeală nu e prima, ci a doua, pentru că ea o întărește pe […]

Sfaturi duhovnicești
60

Părintele Paisie despre diferenţa dintre ortodocsi, catolici şi protestanţi

Pe staretul Paisie l-am cunoscut in anul 1969. Eram un grup de studenti si am vizitat Sfantul Munte in Saptamana Luminata. In vremea aceea Staretul locuia la Chilia “Cinstita Cruce” de langa Manastirea Stavronikita. L-am vizitat acolo si, asa cum stateam, unul dintre noi, care il cunostea, i-a spus: – Gheronda, spune-ne ceva! -Ce sa […]

Sfaturi duhovnicești
4241

De ce îngăduie Dumnezeu urgii asupra Dreptei Credinţe…?

De ce îngăduie Dumnezeu să vină asupra Dreptei Credinţe atîtea urgii şi necazuri, pe cînd pe eretici şi păgîni îi lasă pururea să se bucure de tihnă şi de pace? „De ce?”, întreabă şi Sfîntul loan Gură de Aur, şi tot el răspunde îndată: „Aşa ca să vezi slăbiciunea păgîneştii şi ereticeştii credinţe, care se descompune […]

Sfaturi duhovnicești
7

De ce să te fortezi să te rogi si să nu te rogi din mărinimie?

– Gheronda, nu am dragoste de rugăciune. – Încă nu ţi s-a încălzit inima şi rugăciunea nu se face dintr-o nevoie lăuntrică. Le faci pe toate sec, milităreşte. Cum îţi începi rugăciunea? – Încep, Gheronda, cu gândul că trebuie să mă rog pentru mine si pentru toţi. – Ah, ce ciudată mai eşti! La tine […]

Sfaturi duhovnicești
9522

Tămăduirea mândriei

Prin smerenie, prin ascultare; oprește-te de la a vorbi de rău, de la a contrazice pe cineva. De aici se începe lupta. Azi un pic, mâine un pic, pentru că degeaba pleci capul, degeaba faci alte lucruri, dacă în toate îți faci voia. Dacă încerci cu orice chip să convingi pe celălalt că tu ai […]

Tineret
346

O iubire fără răbdare, pretențioasă și constrângătoare obosește

O inimă de piatră nu poate fi cultivată și nu poate să-l cunoască pe Dumnezeu. Adeseori spunem „eu iubesc pe toată lumea”, dar nu ne iubim soția sau copilul pentru că nu se comportă cu noi așa cum vrem noi. Nu iubim necondiționat, ci din calcul și cu gânduri ascunse. Punem destule condiții iubirii noastre. […]