Tineret
456

O iubire fără răbdare, pretențioasă și constrângătoare obosește

O inimă de piatră nu poate fi cultivată și nu poate să-l cunoască pe Dumnezeu. Adeseori spunem „eu iubesc pe toată lumea”, dar nu ne iubim soția sau copilul pentru că nu se comportă cu noi așa cum vrem noi. Nu iubim necondiționat, ci din calcul și cu gânduri ascunse. Punem destule condiții iubirii noastre. […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
134

Dacă Dumnezeu ştie dinainte ce voi deveni, pot eu oare să schimb drumul meu?

Atunci, în al treilea an de studii la Academie, mi-a venit în minte gândul: „Dacă Dumnezeu ştie dinainte că eu voi deveni ucigaş, pot eu oare să schimb drumul meu? Dacă pot, atunci cunoaşterea nu e nimic, dar dacă nu pot, atunci unde este libertatea?” Mult timp m-a chinuit întrebarea asta, fără să pot afla […]

Sfaturi duhovnicești
128

Păcatul ne-a făcut să pierdem pacea cu Dumnezeu

Atâta vreme cât ținem păcatele nemărturisite, ascunse cu voia, atâta vreme atârnă pedeapsa lor asupra noastră, ca o sabie care stă să cadă peste viața noastră. De îndată însă ce le mărturisim, primejdia morții o înlătură Dumnezeu de deasupra noastră. Dar cu obișnuința de a păcătui trebuie să ne luptăm noi, uneori, toată viața. Această […]

Sfaturi duhovnicești
814

Cât de mult exteriorul ne împiedică să le vedem pe cele lăuntrice!

Trecem prin toată viaţa ca nişte orbi. În Psalmul 90 este un loc unde se vorbeşte despre „demonul amiezii” şi mi se pare că aici avem un înţeles figurativ. Cunoaştem cu toţii ce înseamnă amiaza unei zile de vară, când soarele străluceşte cu toate razele sale, când tot ce ne înconjoară capătă un relief deosebit, […]

Sfaturi duhovnicești
5720

Să ne păzim de duhul întristării…

M-a vizitat îndată după 1989 un scriitor care fusese şi el închis şi mi-a spus că a pregătit un plan straşnic privind scrierea unui memorial al puşcăriilor. L-am ascultat mai bine de două ceasuri prezentându-mi „proiectul”, iar la sfârşit, cu entuziasmele în flăcări, mi-a cerut binecuvântarea. I-am spus „nu”. Cum nu, s-a mirat el, crezând […]

Sfaturi duhovnicești
180

Dacă suntem invidioși poarta bucuriei va fi închisă în veci pentru noi

Dacă suntem invidioși, dacă judecăm pe aproapele, poarta bucuriei va fi închisă în veci. Și e o poveste atât de tristă, să mă iertați că v-o spun! Într-un sat era un om foarte credincios. Se ducea la biserică și nu numai că se ducea la biserică și cânta lui Dumnezeu și se ruga, dar făcea […]

Sfaturi duhovnicești
Sfaturi duhovnicești
173

Lui Dumnezeu cea mai dragă Îi este rugăciunea sufletului curajos

La batjocură să răspunzi prin zâmbet. Batjocura lor vine din răutatea inimii; zâmbetul tău să fie lipsit de răutate. Neştiinţei i se potriveşte batjocura, iar cunoaşterii, zâmbetul. Prin zeflemeaua lor, ei fac să crească preţul rugăciunii tale înaintea Veşnicului Judecător: fiindcă lui Dumnezeu cea mai dragă Îi este rugăciunea sufletului curajos care-i înconjurat de săgeţile […]

Sfaturi duhovnicești
594

Smerenia nu se practică doar la mănăstire

La orele de vârf, obosit după muncă, toți semenii din autobuz îți par neprietenoși. Privește-i ca pe frații tă și poate se mai schimbă atmosfera. Măcar în inima ta. Deși unii se înghesuie, alții ascultă muzica tare, ca pentru toți, alții îngreunează coborârea, cu toții sunt apăsați de griji sau patimi, cu toții cerșesc parcă […]