În rugăciune creştinul trăieşte suferinţa sau bucuria celui pentru care se roagă

1411

In rugăciunea de pocăinţă pentru păcatele noastre noi învăţăm să trăim tragedia întregii omeniri prin noi înşine. Dacă, în virtutea a tot felul de zădărnicii, la tot pasul, eu bolesc cu întreaga fiinţă, dacă pentru toate căderile mele mi se ascunde căderea străveche a protopărintelui nostru, care a rupt întreaga omenire de Dumnezeu şi Tatăl nostru, atunci este normal pentru mine ca în suferinţele mele personale să cunosc fiinţial suferinţele tuturor oamenilor. Dar poate fi şi invers: în bucuria mea să văd bucuriile întregii lumi. Aşa se învaţă creştinul să împreună-pătimească cu toţi cei ce sunt în suferinţe şi să se bucure cu toţi cei ce petrec în bucurie.

Dacă păcatul, în esenţa sa, este întotdeauna o crimă împotriva iubirii părinteşti a lui Dumnezeu, atunci restabilirea deplină a iubirii pierdute nu este posibilă altfel decât printr-o totală pocăinţă, care să ne descopere, dacă este posibil, până în sfârşit, ce înseamnă această crimă, atunci când se impune în planul veşniciei. „Preabunule Părinte, vindecă-mă şi pe mine leprosul, învoieşte-mă pe mine cel stricat de păcate... Părinte Sfinte, sfinţeşte-mă pe mine: şi mintea şi inima şi trupul meu... greşit-am înaintea Ta, şi voi muri departe de Tine... primeşte-mă pe mine, după mulţimea îndurărilor Tale şi a milostivirii Tale.”

(Arhimandritul Sofronie Saharov, Despre rugăciune, traducere din limba rusă de Pr. Prof. Teoctist Caia, Mănăstirea Lainici, 1998, p. 53)

 

 


Articolul Precedent
Articole Asemănătoare
1834

“Oare tu te-ai răstignit pentru ei?”

Iată una din întâmplările mele, petrecută în Franţa, în anii douăzeci, înaintea plecării mele la Athos (1925). Mă rugam îndelung şi cu lacrimi lui Dumnezeu: “Caută un mijloc şi mântuieşte lumea: pe noi toţi cei răzvrătiţi şi cruzi…”. Deosebit de fierbinte era rugăciunea mea pentru cei mici, pentru cei săraci şi împilaţi. Spre sfârşitul nopţii […]

Articole postate de același autor
1743

De ce nu m-am îngrijit de sufletul meu?

Ne-a făcut Dumnezeu din ţărână, dar a suflat suflare de viată. Așa scrie în Cartea Facerii, aşa ne arată Sfânta Revelaţie şi aşa este dar să ştiţi că acelaşi lucru l-a făcut şi cu mine: Dumnezeu a luat „ţărână vie” din trupurile părinţilor mei şi m-a „suflat” pe mine în ea! M-a dat pe mine […]