Un om, avea urâtul obicei să critice mâncarea pe care i-o punea în faţă soţia lui, la fiecare masă. Apoi, îşi împreuna mâinile cu umilinţă şi cu pietate se ruga pentru mâncare, mulţumea şi cerea binecuvântare . Într-o zi dupa obişnuita combinaţie nemulţumire-mulţumire pentru mâncare, fiica lui îl întrebă…
-Tati…Dumnezeu ne aude când ne rugăm?
-Sigur că da, răspunse el convins; El ascultă fiecare rugăciune ce-o înălţăm către El.
Ea facu o mica pauză şi apoi întrebă din nou…
-Dar…ne aude şi în restul timpului?
-Sigur că da, zise el încurajat de întrebările cu nuanţă duhovnicească pe care i le punea micuţa lui…
-El aude orice cuvânt pe care îl rostim…
Din nefericire mândria lui se schimbă în umilinţă când fetiţa lui îl întrebă nedumerită…
-Atunci tati…când te crede Dumnezeu? Când esti nemulţumit de mâncare sau când îi mulţumeşti pentru ea?
