Calea Postului Mare: ziua a XXXIII-a

185

Zilele acestea mai mult ca altădată mi se plâng persoane din diverse domenii că e mare criză de oameni, că nu are cine să lucreze.

Cei care aveau mici întreprinderi, de până la 30 de lucrători, acum au rămas cu unul-doi, ei înșiși în calitate de patroni muncind din greu.

Unii dintre angajatori oferă salarii destul de decente pentru munca propusă, însă nici așa lumea nu se trage la lucru sau preferă să plece peste hotare. Și proprietarii de terenuri oftează. Deși au de lucru în toate lunile anului, oferă transport, mâncare și salariu la sfârșit de săptămână, cu greu găsesc brațe de muncă.

Cumva ne-am dezvățat să muncim. Mai cu seamă pentru posturile de jos nu găsești oameni. Să fi devenit munca o rușine? Nu cred că acesta e motivul, căci peste hotare ai noștri rar când ajung să îmbrățișeze un post de lucru conform diplomei de studii, tot pentru posturi inferioare sunt angajați.

Adesea lenea ne joacă festa, iar râvna de a munci, de a crește și a progresa pare adesea pe cale de dispariție.

Lipsește zelul și competiția de altădată. Iată ce ne mărturisește ilustrul neourochirurg român Leon Dănăilă: ”Munca şi credinţa mi-au dat sens vieţii, mi-au modelat comportamentul şi mi-au conferit profunzime. Totdeauna m-am avântat către necunoscut singur, deoarece numai în mine am avut cea mai mare încredere. Întreaga mea activitate mi-am îndreptat-o către săraci, bolnavi şi nevoiaşi care suferă, pentru a le întinde o mână de ajutor.” Născut într-o familie modestă, acesta și-a depășit condiția prin bucuria de munci și de a fi de folos.

Aidoma renumitului medic, dar și altor personalități care au excelat în domeniile îmbrățișate, ar trebui să îmbinăm munca în toate aspectele ei și răsplata va veni.

Munca este acea virtute pe care dacă o ignorăm păcătuim, căci și în Scriptură zice Apostolul Pavel: ”dacă cineva nu vrea să lucreze, acela nici să nu mănânce” (II Tesaloniceni 3, 10). Pentru că lenevind, renunțăm parcă să conlucrăm cu Cel de Sus, care așteaptă implicarea, deci strădania noastră spre tot ce este bun, folositor și ziditor. Și acest lucru e valabil pentru orice vârstă: prin activitățile de la grădiniță, prin îndeplinirea sarcinilor de la școală, prin râvna de la locul de muncă, prin grija pe care o acordăm casei și celor ai casei, prin împărtășirea experienței acumulate… Și rugăciunea presupune efort, fără de care nu putem zidi și întări sufletul. Iar în timp conștientizăm tot mai mult că viața este muncă și rugăciune!

Să fim demni de această dumnezeiască virtute dăruită nouă, oamenilor!

Preot Octavian Moșin


Articole postate de același autor
180

Calea Postului Mare: ziua a XXXVI-a

Despre Sfântul Maslu mulți dintre creștini cred, eronat, că această taină se oficiază doar pe pat de moarte, ca o dezlegare. Ceea ce este neadevărat, or vorbim despre o rugăciune de vindecare și de întărire atât sufletească, cât și trupească. Credincioșii care asistă pentru prima dată la Sfântul Maslu remarcă că se simt din primele […]