Astăzi l-am petrecut la cele veșnice pe unul din stâlpii parohiei Dumbrava din preajma Chișinăului. E vorba de fratele Alexandru Golub, ajuns la aproape 95 de ani de viață pământească. A fost omul-istorie, povestind din trecutul neamului nostru, păstrând cu sfințenie valorile și principiile noastre creștine, moștenite de la străbuni.
Modestia și verticalitatea au fost caracteristicile vieții sale. A prețuit oamenii, i-a pus în valoare, i-a sprijinit și încurajat în chemările lor ziditoare de suflet.
A trăit viața ca un dar divin, mulțumind Domnului pentru toate binefacerile revărsate asupra familiei sale și asupra întregii lumi.
O fire inteligentă, spre bătrânețe tot mai cumpătată, Al. Golub se bucura de fiecare om cu care comunica, regăsindu-se în sânul naturii, admirând fie o floare, fie o vietate. Îi plăcea să comunice cu cei din jur, transmițând bunătate, blândețe și cumsecădenie.
Invoca numele celor care au contribuit la formarea sa ca om, amintindu-și de părinți, bunici, dascăli și prieteni, înțelegând că fiecare și-a lăsat amprenta în viața sa și l-a ajutat să se desăvârșească.
A fost omul certitudinei, știind de unde unde vine și încotro se îndreaptă viața omului. Mereu își amintea că cea mai responsabilă zi pentru un credincios este Marea Întâlnire cu Hristos, care îl așteaptă în a patruzecea zi după această plecare din viața pământească.
Și dacă până acum tot ne-a sfătuit și ne-a povățuit în multe ale vieții, chiar prenumele ”Alexandru” însemnând în traducere un ”ocrotitor al oamenilor”, de acum încolo are nevoie de sprijinul nostru, prin rugăciune și milostenie.
Să mulțumim Domnului pentru toți oamenii pe care îi trimite în această viață, de la care avem de învățat ceva ziditor și necesar mântuirii.
Preot Octavian Moșin
