Liturghie arhierească în a treia zi de Naşterea Domnului, săvârșită la Catedrala Episcopală din mun. Ungheni

1739

Sîmbătă, 9 ianuarie 2021, în a treia zi a Naşterii Domnului, când este cinstit Sfântul Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, Preasfințitul Petru, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a săvârșit Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Episcopală „Sf. Bn. Kz. Alexandru Nevschi” din mun. Ungheni.

Alături de Ierarh a coliturghisit prot. Vadim Corostinschi, Secretarul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, slujitorii Catedralei Episcopale, precum și slujitori din cuprinsul Eparhiei.

În timpul Sfintei Liturghii, Ierarhul a înălțat rugăciuni către Dumnezeu pentru sporul duhovnicesc și sănătatea trupească și sufletească a credincioșilor.

Răspunsurile liturgice și frumoasele colinde au fost interpretate de Corul de Preotese al Catedralei Episcopale, condus de Dna Irina Vizitiu-Gajim.

La final, Preasfinția Sa a rostit un frumos cuvânt de felicitare, dimpreună cu doriri de sănătate și împliniri duhovnicești pentru toți creștinii prezenți.

Sursa: episcopia-ungheni.md


Articole postate de același autor
2805

PS Siluan: Învierea Domnului Hristos este taina iubirii lui Dumnezeu pentru oameni

“Eu sunt Învierea și Viața; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri în veac”. (In. 11, 25-26)  Iubiţi credincioşi, HRISTOS A ÎNVIAT! Odată cu Învierea lui Hristos prăznuim dispariţia morţii şi începutul unei vieţi noi, veşnice. Adevărata viaţă pe pământ începe de […]