Într-o zi îngerul lui Dumnezeu întrebă bănuțul milei:
-Cine ești tu, bănuțule, că te văd așezat între lucrurile cele iubite de Dumnezeu?
-Eu sunt bănuțul pe care Bunul Dumnezeu l-a făcut pentru a fi dat de pomană, zise smerit, micul bănuț.
-Dar de unde vii tu, bănuțule?
-Vin din pușculița copiilor buni, din mâna albă a domnișoarelor smerite, din mâna muncită și plânsă a văduvelor, din portmoneul vechi și subțire al bătrânilor, din mâna binecuvântată a preoților.
-Și unde te duci acum, bănuțule?
-Mă duc să cumpăr suflete pentru Dumnezeu, ulei pentru candelele fecioarelor înțelepte, să aprind candela credinței ce se stinge la unii, să zidesc biserica cea vie a lui Dumnezeu, căci, pe cât mă vezi de mic eu stau totdeauna la temelia bisericii.
-Spune-mi bănuțule, care-i taina ta: de ce ești așa iubit de Dumnezeu?
-Îngerașule, eu deschid porțile raiului, celui ce mă dăruiește în numele lui Hristos cu dragoste și cu inimă senină.
-Drum bun, bănuțule, și să cumperi, cu spor, cât mai multe suflete lui Dumnezeu!
„Pilde și povestiri” – Ed. Credința Strămoșească
