Sfaturi duhovnicești
38

“Avem nevoie de cât mai multă rugăciune!”

Când un monah se roagă, copile, oricât ar fi de păcătos, rugăciunea lui, dacă e sinceră, degrabă e plinită de îngerii lui Dumnezeu, pe care Domnul i-a rânduit spre slujire aceluia când a îmbrăcat schima. De aceea să preţuim rugăciunea unui monah… Câtă vreme, copile, vor mai exista monahi care se roagă cu lacrimi pentru […]

Predici
Ştiri interne
50

29 de ani de slujire arhierească a ÎPS Mitropolit Vladimir consemnați prin rugăciune la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului”

Sâmbătă, 21 iulie, în ziua serbării Icoanei Maicii Domnului de Cazani, Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove a oficiat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău, astfel, consemnând prin rugăciune cei 29 de ani de slujire arhierească. În timpul Liturghiei, clerul și credincioșii, în același cuget și […]

Sfaturi duhovnicești
3554

Sufletul, împovărat de iluzii, caută adevărata fericire

Sunt oare zile din vremi trecute, o, omule, la care tu ai vrea să te întorci? Ele toate te-au ademenit precum mătasea și-acum îți stau departe, în urmă, precum o pânză de păianjen. Ca o miere te-au întâmpinat, ca o duhoare și-au luat rămas bun de la tine. Toate au fost cu totul pline de […]

Sfaturi duhovnicești
96

Câtă frumuseţe e în lumea aceasta!

Adesea ne întrebăm dacă are vreun sens viaţa şi dacă merită să fie trăită. Desigur, sunt atâtea lucruri neplăcute legate de existenţa noastră aici. Le întâlnim zilnic ca pe obstacole şi încercări de neînlăturat. Răul este pretutindeni prezent. Totuşi avem motive să ne şi bucurăm. Viaţa ne dăruie o seamă de frumuseţi care, dacă le […]

Sfaturi duhovnicești
4440

Deznădejdea ne aduce aminte cine suntem cu adevărat

Eu cred că deznădejdea este cea mai mare putere și forță în stare să ne răscolească sufletul, în stare să ne scoată la iveală până și cele mai ascunse subțirimi ale sufletului nostru. Și acesta este un bun început, pentru că începutul și pricina căderii lui Adam a fost uitarea. El a uitat cine este, […]

Sfaturi duhovnicești
6148

Modul cel mai ușor ca să ne mântuim

Lucrurile sunt simple. Noi le complicăm. Pe cât putem, să facem ceea ce e complicat pentru diavol și ușor pentru om. Dragostea și smerenia sunt grele pentru diavol, dar ușoare pentru om. Chiar și unul bolnăvicios, ce nu poate face nevoință, îl poate lovi pe diavol cu smerenia. Într-un minut omul poate deveni înger sau […]

Tineret
2269

Cum să-mi păstrezi fecioria când cei din jur spun că sunt demodat?

Ca tânăr influenţat de ispita sexuală, cum pot să rămân cast, când cei din jur spun că sunt demodat? Acuma eu zic că dacă ţii la partea asta numai ca la o modă sau la o nemodă, meriţi soarta să transpiri pentru castitatea ta. Dar când ai în gând că eşti bărbatul unic al unei […]

Ştiri interne
1609

Vă invităm într-o călătorie de suflet în inima Sorocii

Miercuri, 25 iulie, zi în care este prăznuită icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Cu trei mâini” (Trihirușa) ”, în preajma monumentului Sfântului Ștefan cel Mare din Piața Libertății a municipiului Soroca va fi slujită Sfânta Liturghie praznicală de către Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir împreună cu un sobor de arhierei, stareți de mănăstiri, protopopi și […]

Ştiri interne
1751

ÎPS Mitropolit Vladimir a sfinţit piatra de temelie a bisericii „Sfântul Arhanghel Mihail” de pe lângă Spitalul Raional din Criuleni

În dimineața zilei de 19 iulie 2018, ÎPS Mitropolit Vladimir a săvârşit un Serviciu divin pentru punerea pietrei de temelie a celei de-a doua biserici din orașul Criuleni, care va fi înălțată pe lângă Spitalul Raional din Criuleni și va purta hramul în cinstea Sfântului Arhanghel Mihail. Alături de Întâistătător au înălțat rugăciuni: Prot. mitr. […]