Știri externe
3429

Preot grec desemnat „Cel mai bun cetățean european al anului 2018”

Părintele Antonios, care conduce Arca Lumii (Kivotos tou Kosmou) o organizație de caritate care ajută copii din familii defavorizate, a fost premiat la Evenimentul Premiul cetățeanul european al anului 2018. Ceremonia a avut loc la Bruxelles în Parlamentul European, informează Greek City Times. Alături de Arca Lumii, fondată de părintele Antonios, au mai fost premiate și alte două ONG-uri grecești de caritate. […]

Sfaturi duhovnicești
45

Nimeni nu a intrat în Rai prin confort

Cu cât omul este mai împietrit la inimă, cu atât mai profundă este căderea sa. Un ou se sparge și atunci când cade de la 30 cm, în timp ce o stâncă trebuie să fie urcată la mare înălțime, ca să cadă și să se zdrobească. Omului care are o inimă foarte împietrită îi va […]

Sfaturi duhovnicești
4257

Indiferent câte păcate ar face cineva, ele se duc şi dispar în marea bunătate a lui Dumnezeu

Când noi pătimim cu răbdare suferinţele, de îndată binecuvântările viitoare sunt confirmate. Când noi ne lipsim de bucuria acestei lumi, atunci fără nici o îndoială că noi adunăm bucuria lui Dumnezeu în sufletele noastre nemuritoare. Este imposibil să nu ne bucurăm de o răsplată veşnică pentru bunurile de care ne-am lipsit aici! Să ne lipsim […]

Sfaturi duhovnicești
4765

Iubirea este momentul care repară trecutul și cucerește viitorul…

Nimeni nu este fără de greșeală, căci există în noi „ceva”, care ne „plimbă” pe valurile vieţii, când încolo, când încoace. Omul contemporan suferă, pătimeşte, trăieşte o stare de victimă, dar totodată, involuntar sau nu, face şi pe cei din jur victime ale stărilor sale. Conflictele, stresul, stările confuze nu se limpezesc decât atunci când […]

Sfaturi duhovnicești
185

Suntem nebuni dacă credem că avem dragoste

„Care ar fi începutul dragostei? De unde s-o apuci şi încotro s-o îndrepţi?”. Dumnezeu a venit pe pământ ca să ne binevestească dragostea. Dumnezeu Însuşi este dragoste. Poruncile Lui de început, temelia vieţii noastre, sunt legate de dragoste: „Iubeşte pe Dumnezeul tău din toată puterea ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi […]

Educația creștină
5747

„Noi nu avem timp de a trăi”

„Ziua în care am încetat să mă grăbesc”. Povestea înduioșătoare de viață a unei mame foarte ocupate. Rachel Macy Stafford este o femeie și o mamă. Aceasta a scris un mesaj foarte dur, emoționant și real despre cât de important e să nu te grăbești atunci când ai copii. ***** Atunci când trăiești o viață […]

Comentariile zilei
2443

PS Siluan de Orhei: „Fiecare Altar înălțat lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre cer ce ajută la mântuirea sufletelor credincioșilor!”

De mulți ani îmi doream să realizez acest vis și iată că astăzi, după ce am trecut peste multe piedici în calea noastră, cu ajutorul și binecuvântarea Bunului Dumnezeu am reușit să ajungem la acest moment înălțător, săvârșirea primei Sfinte Liturghii în noua biserică cu hramul „Acoperământul Maicii Domnului”, care s-a zidit în locul acesta […]

Societate
5626

Părintele Constantin Necula: Mă voi retrage din viața publică. Acum e aceeași ură, aceeași dictatură a propriei opinii împotriva celorlalți

La rubrica Paznicul Farului realizată de Alexandru Rusu la Radio România Actualități, părintele Constantin Necula a stârnit un val de emoții în rândul ascultătorilor prin anunțarea retragerii din viața publică. “Mă voi retrage din viața publică – e un gând care îmi trece foarte des prin minte.” Afirmația este făcută în contextul invalidării referendumului și […]

Știri externe
2761

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a decis rupă legăturile cu Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului

In timpul sesiunii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din 15 octombrie 2018, la Minsk, a fost adoptată o declarație, în urma invaziei Patriarhiei Constantinopolului pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse.   Membrii Sfântului Sinod au recunoscut că nu mai este posibil să rămână mai mult în comuniune euharistică cu Patriarhia Constantinopolului. Declarația precizează […]

Sfaturi duhovnicești
3247

“Omul nu este făcut pentru această lume…”

Omul este făptura creată a lui Dumnezeu. Dumnezeu a pus înlăuntrul lui un avânt, o mişcare care-l îndreaptă către Dumnezeu. A pus în el această dragoste. Sfântul Maxim Mărturisitorul spune că Dumnezeu este Dragoste şi îndrăgostit; ca Dragoste, se mişcă către om şi ca Cel ce Se face iubit, îl atrage pe om către El. Desigur, îi atrage spre El pe cei care sunt […]