Ştiri interne
1223

„Tabăra bucuriei “ din cadrul bisericii USM şi-a încheiat activităţile

Cu cel cuvios, cuvios vei fi şi cu cel nevinovat, nevinovat vei fi şi cu cel ales, ales vei fi şi cu cel îndărătnic Te vei îndărătnici“ (Ps. 17, 28–29). Unul din aspectele educației este alegerea unei atmosfere corespunzătoare, a unor tovărășii bune, a unor exemple demne de urmat. Totodată pentru generația în creștere sunt importante întâlnire prin care descoperă ceea ce-i uneşte, dar şi […]

Ştiri interne
1311

Celebrare duhovnicească a 45 de ani de slujire clericală și 30 de ani de slujire arhierească a Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir

În Duminica a V-a după Cincizecime, în ziua cinstirii icoanei Maicii Domnului din oraşul Kazan, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova împlinește 30 de ani de slujire arhierească și 45 de ani de slujire clericală.  Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la Catedrala Mitroplitană din Chișinău a fost marcată de rugăciuni de bucurie şi […]

Ştiri interne
1257

Duminica a 5-a după Rusalii la Mănăstirea Suruceni

În Duminica a V-a după Cincizecime la Mănăstirea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, Suruceni, Sfânta Liturghie a fost oficiată de soborul preoțesc în prezența obștii monahale și a numeroși credincioși. Evanghelie din această Duminică ne prezintă fragmentul de la Matei (8, 28-34; 9, 1) care descrie izbăvirea a doi demonizați.  Mântuitorul înfăptuiește minunea alungării demonilor. El […]

Predici
7683

Predică la Duminica a V-a după Rusalii – Cât de ,,incomod’’ poate părea unora Dumnezeu

 Dreptmăritori creştini, Evanghelia de astăzi relatează minunea vindecării a doi oameni posedaţi de duhuri necurate, sau îndrăciţi, cum mai sunt numiţi ei. Domnul vine în ţinuturile Gherghesenilor şi Gagdarenilor – două localităţi vecine de altfel, de aceea textul paralel de la Sfântul Luca face pomenire de ţinutul Gherghesenilor (Lc.8,26), în timp ce pericopa evanghelică de […]

Ştiri interne
1681

Mitropolitul Moldovei, la masă cu vârstnicii de la Azilul Republican pentru invalizi și pensionari din Chișinău

Cu prilejul aniversării a 45 de ani de slujire clericală și a 30 de ani de slujire arhierească a Înaltpreasfințitului Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, sâmbătă, 20 iulie 2019, ÎPS Sa Mitropolitul Vladimir, a oferit un prânz celor circa 160 de vârstnici de la Azilul Republican pentru invalizi și pensionari din Chișinău […]

Ştiri interne
1113

ÎPS Mitropolit Vladimir a sfințit Memorialul dedicat cadeților căzuți pe câmpurile de luptă, pentru apărarea hotarelor și a credinței

Sâmbătă, 20 iulie 2019, la Mănăstirea Ciuflea din Capitală a avut loc ceremonia de deschidere a Memorialului consacrat discipolilor școlilor militare, cadeților, suvoroviștilor și nahimoviștilor. Monumentul a fost ridicat la inițiativa Asociației Obștești „Frăția Cadeților” din Republica Moldova. Înaltpreasfințitul Vladimir, Mitropolit al Chișinăului și al întregii Moldove, a oficiat slujba de Sfințire a Memorialului și […]

Ştiri interne
1281

Episcopul Ioan de Soroca a binecuvântat „Drumul Crucii și al Pocăinței”, care se va desfășura în jurul mun. Chișinău și a săvârșit Slujba Acatistului în curtea bisericii de lemn

Cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, în perioada 19-20 iulie 2019, în jurul Capitalei ţării noastre are loc tradiţionalul Drum al Crucii şi al Pocăinţei (a XVI-a ediție), prilejuit de ziua cinstirii Arătării icoanei Maicii Domnului din Kazan. Cu acest prilej, în dimineața zilei de astăzi, având binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit […]

Comentariile zilei
1896

A văzut lumina tiparului cartea SLUJIND BISERICA ȘI NEAMUL, Cuvinte ale Mitropolitului Vladimir (Cantarean)

Către aniversarea a 45 de ani de slujire clericală și a 30 de ani de slujire arhierească a Înalt Preasfințitului Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove a văzut lumina tiparului cartea SLUJIND BISERICA ȘI NEAMUL, Cuvinte ale Mitropolitului Vladimir (Cantarean). Lucrarea SLUJIND BISERICA ȘI NEAMUL, Cuvinte ale Mitropolitului Vladimir (Cantarean)a adunat între coperțile sale 30 […]

Sfaturi duhovnicești
10492

Cum să ne vindecăm sufletul de mânie

Luptați împotriva patimilor prin contrariul lor. Dacă sunteți mânios, nu vă mai mâniați, adică faceți milostenie, fiți de ajutor celuilalt, faceți ascultare celuilalt mâniat. Când vă roagă cineva ceva, răspundeți îndată. Oferiți-vă voi să aduceți apa, să faceți voi mâncare, să curățați cartofii. Și-așa mai departe; prin lucruri de-astea, mărunte, învingem mânia. Supuneți-vă voia voastră, […]

Sfaturi duhovnicești
15768

Bucură-te de viaţă şi de minunea de a fi!

Deprimare, mâhnire, deznădejde. Când eşti plin de tine însuţi devii depresiv. Depresia apare când Dumnezeu lipseşte. Depresia apare când vrei tu. Tu neglijezi totul. Tu dispreţuieşti totul. Tu vrei să fii aşa. În depresie substanţele din creierul nostru se modifică. Depresia este o boală ca rezultat al unor păcate din viaţa noastră. Depresia devine nevrotică […]