Actualitate

Arhimandritul Irinarh (Costru), Stareț al Sfintei Mănăstiri Țigănești, și-a sărbătorit protectorul ceresc

1660

Biserica Ortodoxă l-a cinstit la 13/26 ianuarie 2021, pe Sfântul Cuvios Irinarh Zăvorâtul din Rostov în Rusia (+1616). Cu acest prilej, Arhimandritul Irinarh (Costru), Starețul Sfintei Mănăstiri Țigănești și-a sărbătorit ocrotitorul spiritual. La acest moment de sărbătoare, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir, Întâistătător al Bisericii Ortodoxe din Moldova i-a adresat PC Arhim. Irinarh un mesaj de felicitare:

Preacuvioase Părinte Arhimandrit,

Astăzi, când cu deosebită evlavie duhovnicească întreaga suflare creştinească îl cinsteşte pe Cuviosul Irinarh Zăvorâtul din Rostov, Vă aducem sincerele noastre felicitări şi urări de bine cu ocazia celebrării protectorului ceresc al Preacuvioşiei Voastre.

În ceas de sărbătoare, nădăjduim ca Bunul şi Dreptul Dumnezeu, prin rugăciunile sfântului Dumneavoastră mijlocitor, să Vă călăuzească cugetul şi pasul spre întărire duhovnicească, bună chivernisire a Sfintei Mănăstiri pe care cu cinste o stăreţiţi şi îndreptare a turmei iubitoare de Dumnezeu pe calea mântuirii.

Dorindu-Vă deplină sănătate trupească şi sufletească, precum şi ani mulţi și binecuvântați întru toate cele bune şi de folos, Vă asigurăm de aleasa noastră preţuire şi deplinul respect.

Sfântul Cuvios Irinarh Zăvorâtul din Rostov prin rugăciunile înălţate către Domnul să vă întărească spre a păstori turma încredinţată şi să vă dăruiască har și statornicie în mărturisirea credinței ortodoxe, spre slava Preasfintei Treimi.

Cu arhierești binecuvântări și dragoste întru Hristos,

† VLADIMIR,
MITROPOLIT AL CHIŞINĂULUI ŞI AL ÎNTREGII MOLDOVE

 

Sursa: mitropolia.md


Articole postate de același autor
6848

A început postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel

Postul închinat sărbătorii Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel este la fel de vechi ca posturile marilor sărbători din timpul anului. El s-a generalizat în secolul al VI-lea, dar Constituţiile Apostolice (secolul al IV-lea) menţionează existenţa acestui post, ceea ce ne duce cu gândul la faptul că el exista din primele veacuri creştine. Postul Sânpetrului, cum […]