Ajunul Bobotezei la Catedrala Mitropolitană. ÎPS Părinte Mitropolit Vladimir a oficiat slujba Aghesmei celei Mari

2100

Vineri, 18 ianuarie 2019, în ajunul sărbătorii Botezului Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Vladimir a oficiat slujba Utreniei şi Ceasurile Împărăteşti şi apoi slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia la Catedrala Mitropolitană “Nașterea Domnului” din Capitală. Alături de Întâistătător s-au rugat Prot. mitr. Vadim Cheibaș, secretarul Mitropoliei și eclesiarh al Catedralei, precum și slujitorii sfântului lăcaș.

Răspunsurile liturgice au fost date de Corul arhieresc mixt al Catedralei Mitropolitane condus de Dna Dirijor Angela Angheni.

Enoriașii s-au rugat împreună cu Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova ca Dumnezeu să-i binecuvânteze și să-i învrednicească să se bucure deplin de această zi importantă, premergătoare unui eveniment ales pentru creștinătate – Botezul Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

După Liturghie, în scuarul Catedralei, Mitropolitul a sfințit Agheasma Mare. La eveniment au participat numeroși creștini care au luat apă sfințită ce este folosită pe parcursul întregului an pentru diferite trebuințe.

***

Pentru a fi întâmpinat aşa cum se cuvinte praznicul Botezului Domnului, ziua de 18 ianuarie, cunoscută şi ca Ajunul Bobotezei, este rânduită ca zi de post aspru sau chiar post negru pentru cei care doresc şi nu au slăbiciuni trupeşti.

Această tradiţie este păstrată din secolele IV-VI, când catehumenii se pregăteau să primească botezul în seara acestei zile. După ce erau botezaţi, puteau să participe pentru prima dată la Liturghia credincioşilor şi să se împărtăşească.

Ajunul Bobotezei face parte din categoria posturilor de o zi din cursul anului bisericesc, alături de Înălţarea Sfintei Cruci şi de Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Slujba Aghesmei Mari se săvârşeşte atât în ajunul Bobotezei, când se sfinţeşte apa cu care preoţii binecuvântează apoi casele credincioşilor, cât şi în însăşi ziua Bobotezei, când se sfinţeşte Agheasma pe care credincioşii o iau la casele lor, pentru tot anul.

Agheasma Mare se păstrează la loc de cinste, în vase curate, în care se pune de obicei un fir de busuioc. Agheasma se consumă timp de opt zile la rând, mai ales de la ajunul Bobotezei până la Odovania praznicului.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole Asemănătoare
3012

Ajunul Botezului Domnului la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din oraşul Ungheni

Joi, 18 ianuarie 2018, în ajunul Bobotezei, Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, a săvârşit Liturghia Sfântului Vasile cel Mare unită cu  Vecernia praznicală, în Catedrala Episcopală „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din orașul Ungheni. După Sfânta Liturghie, chiriarhul împreună cu soborul slujitorilor şi creştinii catedralei au mers în procesiune la fîntîna din curtea catedralei, unde s-a săvârşit Sfinţirea cea Mare a Apei, […]

Articole postate de același autor
6810

Să le lăsăm pe toate în grija Domnului!

Trăsătura caracteristică a fiecăruia dintre noi este temelia trecerii în veșnicie. Dacă suntem liniștiți și pașnici, vom intra în rândul sfinților și al îngerilor. Asupra lor Domnul a revărsat darul harului Său, și în sufletele lor nu-și află loc însușiri din lumea aceasta. Omul îi poate ocărî neîncetat, ei nu se vatămă. Îi poate lovi, […]