Adunarea anuală comună a stareţilor, stareţelor şi protopopilor din cuprinsul Eparhiei Chişinăului

60

Joi, 29 decembrie, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Mitropolit Vladimir, a avut loc adunarea anuală comună a stareţilor, stareţelor şi protopopilor din cuprinsul Eparhiei Chişinăului.

La eveniment au fost prezenţi Preasfinţitul Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan, preşedinte al Sectorului Sinodal Comunicare Instituţională şi Realţii cu Mass-Media, Preasfinţitul Siluan, Episcop de Orhei, Vicar mitropolitan, preşedinte al Sectorului Sinodal Mănăstiri şi Viaţă Monahală, Prot. mitr. Vadim Cheibaş, Secretar mitropolitan şi Protopop al Sectorului I, Chişinău, protopopi, stareţi şi stareţe din Eparhia Chişinăului.

În prima parte a întrunirii, ÎPS Mitropolit Vladimir, după ce a anunțat ordinea de zi a adunării, a făcut o trecere  în revistă a celor mai importante evenimente eclesiastice şi misionare ce au avut loc în acest an, printre care se enumeră și canonizarea celor doi mari sfinți ai Bisericii noastre Ortodoxe din Moldova: Sf. Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni și Cuvioasa Maică Agafia de la Cușelăuca.

La fel, Mitropolitul a făcut și o diagnosticare a activității mănăstirilor şi protopopiatelor, prezentând slujitorilor atât faptele și evenimentele majore de succes, cât și nereușitele din unele comunități, propunându-se soluții în acest sens.

Arhipăstorul le-a cerut celor prezenţi implicarea mai stăruitoare în activităţile misionare, îndemnându-i să fie cu mai multă luare aminte asupra disciplinei clericale și a rolului preotului în societate.

În cea de-a doua parte a adunării, Întâistătătorul a oferit cuvântul Episcopilor Vicari, care au raportat despre situația actuală a bisericilor şi mănăstirilor, insistând în special asupra evenimentelor petrecute în ultimul trimestru al acestui an.

De asemenea, în cadrul întrunirii au fost puse în discuţie mai multe subiecte de o importanță vitală pentru viața comunităților, precum problema predării disciplinei Religia în școli, colaborarea dintre Biserică și autoritățile publice locale, invazia sectară în anumite comunități din protopopiat, ș. a.

Totodată, a avut loc prezentarea revistei mitropolitane „Altarul Credinţei”, ce a fost editată într-un număr dublu la sfârşitul acestui an calendaristic. Redacţia revistei a adus sincere mulţumiri abonaţilor, îndemnând oamenii de bună credinţă să susţină apariţia unicei reviste ortodoxe din ţară, abonându-se la orice oficiu poştal (Indicele de abonare – 21556).

La finalul adunării, Vlădica Vladimir a mulțumit stareţilor, stareţelor şi protopopilor  pentru activitatea rodnică pastorală și misionară, dar și pentru slujirea jertfelnică, demnă și armonioasă pe care o desfășoară în comunităţile pe care le păstoresc, dorindu-le să aibă parte de multe împliniri pastorale și de bucurii sfinte în mijlocul credincioșilor.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
697

Veselie duhovnicească întru Hristos cel Înviat la Catedrala mitropolitană din Chișinău

În cea de a doua zi a prăznurii Învierii Mântuitorului, mulțime de credincioși și-au îndreptat pașii spre Catedrala Mitropolitană din Chișinău, pentru a împărtăși marea bucurie a Învierii Mântuitorului cu Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, Episcopatul Bisericii Ortodoxe din Moldova, stareții sfintelor mănăstiri, protopopii din cuprinsul Eparhiei de Centru, precum și slujitorii sfântului lăcaș. Într-o atmosferă și […]

Articole postate de același autor
114

Zis-a cel nebun…

Un preot se afla odată la masă, la un parastas. Tot acolo erau şi câteva persoane certate cu biserica şi slujbele ei, care discutau gălăgios. La un moment dat un bărbat, mai aprins în discuţie, lovi cu pumnul în masă spunând că Dumnezeu nu există şi că El este invenţia popilor şi arătă cu degetul […]