Celor care nu cunosc nepătimirea, ci trăiesc la nivelul patimilor, slobozirea minţii de toate impulsurile trupeşti şi de toate înţelesurile lucrurilor li se pare de neconceput. Pentru cei care trăiesc după Dumnezeu însă, ceea ce lumea consideră „firesc” este nefiresc, deoarece ei se mişcă în lumea suprafirescului - lume care le-a devenit întru totul firească.
Confruntat cu acuzele privitoare la imposibilitatea ca oamenii să vieţuiască potrivit ordinii suprafireşti şi învrednicindu-se de slobozirea de patimile trupeşti, Sfântul Simeon Noul Teolog replica: „Cel ce n-a ajuns nepătimitor nu ştie ce este nepătimirea, ba nici nu poate crede că este cineva astfel pe pământ”. Aceasta este o reacţie absolut normală, deoarece „fiecare judecă din starea ce o are el şi pe cele ale aproapelui, fie că e vorba de virtute, fie de păcate”. Fiecare om judecă potrivit modului său de a trăi şi de a gândi. Pentru cei ce au experienţa descătuşării din tirania patimilor, „semnul nepătimirii este: a rămâne în toate netulburat şi fără teamă, ca unul ce a primit să poată toate prin harul lui Dumnezeu”.
Sfântul Petru Damaschinul
Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: Știința Sfinților Părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, p. 343-344
