Passia. Acatistul Patimilor săvârșit la Mănăstirea Saharna

209
  Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, pomeneşte-ne întru Împărăţia Ta! Iisuse, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, mântuieşte-ne!

A devenit deja o tradiție ca în postul cel mare, în fiecare duminică până la Florii, după rânduiala Utreniei, la mănăstire sa fie săvârșită rânduiala Passiei ( Acatistul Patimilor Domnului nostru Iisus Hristos ) .

Passia ( lat. «passio» – suferință ) este o rânduială deosebită în biserica ortodoxă, textul fiind alcătuit de către Mitropolitul Petru Movilă in sec. XVII. Această rânduială a fost preuluată din Lavra Sfânta Treime din Zagorsk și se orânduiește în mănăstirea Saharna a 5-a an, aducând aminte prin cântările acatistului, viețuitorilor mănăstirii și creștinilor de patimile, scuipările , biciuirile, pălmuirile, răstignirea și moartea pe cruce a Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

sursa http://manastirea-saharna.md/


Articole Asemănătoare
2737

Cinul spălării picioarelor la mănăstirea Saharna

In Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor, după obiceiul Sfintei Mănăstiri, stareţul a săvârșit Cinul spălării picioarelor a celor doisprezece din vieţuitorii mănăstirii. Acest ritual se face în amintirea spălării picioarelor Apostolilor de către Hristos, înainte de Cina cea de Taină. Rânduiala cere ca cel mai mare să spele picioarele celor mai mici, aşa […]

Articole postate de același autor
655

Câtă dragoste! Câtă nădejde că noi până la urmă ne vom întoarce!

Ei, și-acest om, cu toate acestea, se desparte de Ziditorul său, Îl vinde, Îl trădează, până la urmă Îl răstignește. Și iarăși zic: dacă Dumnezeu n-ar fi știut, n-ar fi fost atoateștiutor și înaintevăzător, am fi putut înțelege. Dar Dumnezeu știa că omul Îl va vinde. Mitropolitul Antonie al Surojului (…) într-o omilie la Postul […]