A fost sfințită biserica cu hramul Sfântul Ierarh Nicolae, de pe teritoriul penitenciarului nr. 4 din Cricova

3151

Sâmbătă, 21 mai, în ziua celebrării Sfântului Apostol și Evanghelist Ioan Teologul și în ajunul sărbătorii Sfântului Ierarh Nicolae, biserica cu același hram de pe teritoriul penitenciarului nr. 4 din Cricova a fost sfințită de către Înaltpreasfinţitul Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove, alături de care au coliturghisit un sobor de preoți capelani din cadrul Sectorului Sinodal Activitate Pastorală în Instituții Penitenciare.

La serviciul divin au participat directorii adjuncți ai Departamentului Instituțiilor Penitenciare, Igor Guja și Nicolae Moraru, șefi ai mai multor penitenciare din țară, reprezentanți ai societății civile, angajaţi ai DIP şi ai instituției de detenție, dar și deținuții care au participat la construcția și amenajarea bisericii.

Înainte de începerea Sfintei Liturghii, Vlădica Vladimir a săvârșit slujba de sfințire a prestolului. Mai apoi, Mitropolitul s-a rugat dimpreună cu clerul și credincioșii în timpul Sfintei Liturghii, după care a urmat un Tedeum.

Spre final, ÎPS Mitropolit Vladimir a mulțumit tuturor celor care au contribuit la construcția bisericii, pentru bunăvoință, deschidere și promovarea valorilor creștine în mediul penitenciar, punând nădejdea ca pragul acestui sfânt lăcaș să fie pășit atât de deținuți, cât și de colaboratorii penitenciarului.

„Avem 7 biserici în sistemul penitenciar, dar avem și în fiecare instituție de detenție cîte un paraclis, acestea fiind deschise zilnic și așteptă binecredincioșii la rugăciune. Astăzi vin cu un îndemn către persoanele care se află în detenție să se apropie de credință, astfel încît după ispășirea pedepsei să se reîntoarcă în societate cu un moral mai ridicat și cu gînduri mai bune”, a remarcat, în discursul său, Igor Guja.

În semn de recunoștință pentru activitatea sârguincioasă spre binele și întru propășirea Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova, Vlădica Vladimir a decorat cu înalte distincții bisericești conducerea DIP, șefii mai multor penitenciare din țară, reprezentanți ai societății civile, dar și deținuții care și-au adus aportul la lucrările de construcție și amenajare a acestei frumoase biserici ce va purta hramul în cinstea Sfântului Ierarh Nicolae.

Cu înaltă distincție din partea Ministerului Justiției a fost decorat  și Arhipăstorul Bisericii, ÎPS Mitropolit Vladimir.

Notă: Cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir și cu stăruința preotului capelan Corneliu Bîtcă, prima piatră de temelie a bisericii a fost pusă  în anul 2011, grație donațiilor din partea angajaților instituției de detenție și rudelor deținuților, pictura fiind realizată în întregime de pictorul voluntar Igor Bannicov – Talmaci.

Sursa: www.mitropolia.md


Articole Asemănătoare
4463

Cheia succesului la creștini

O zicală înțeleaptă spune că atunci când am uitat unde mergem, trebuie să ne amintim de unde ne-am pornit. La fel procedează și Biserica, amintindu-ne prin Evanghelie că avem origini Dumnezeiești. Cuvântul Domnului ne mângâie, dar și ne mustră cu o tandrețe de nedescris. Atunci când e vorba de finisarea unui lucru, deseori spunem: „Cu […]

Articole postate de același autor
248

A fost petrecut în veșnicie regretatul părinte Oleg Sajin

Vineri, 16 septembrie 2016, enoriașii parohiei „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din satul Trebisăuți, raionul Briceni, cu multă durere în suflet, în dangătul funebru al clopotelor, s-au adunat cu mic, cu mare la biserica din localitate pentru a-și lua rămas bun și a-l petrece în ultimul drum pe cel care timp de 19 ani le-a […]