A avut loc adunarea preoților Vicariatului de Soroca

868

Vineri, 16 iulie 2021, în biserica „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din municipiul Soroca a avut loc adunarea preoților Vicariatului de Soroca.

Adunarea a fost prezidată de către Preasfințitul Episcop Ioan al Sorocii.

În timpul ședinței au fost abordate următoarele subiecte:

1. Admiterea 2021 la Colegiul „Mihai Eminescu” din Soroca, Specialitatea Teologie.
2. Prăznuirea Icoanei Maicii Domnului „Cu trei mâini” la catedrala episcopală din Soroca:
24 iulie – Procesiunea cu Icoana Maicii Domnului în jurul municipiului, cu participarea clerului și a credincioșilor, iar la 25 iulie – Liturghia praznicală la catedrală.
3. Organizarea taberei de vară pentru copii în luna august la Soroca.
4. Totalizare, privind evenimentele desfășurate în parohiile sorocene de la ultima întrunire până la data de 16 iulie.
5. Diverse.

Sursa: ioanmosnegutu.info


Articole postate de același autor
1638

Se împlinesc 10 ani de la mutarea la Cer a Mitropolitului Bartolomeu V. Anania

31 ianuarie 2021, o zi în care gândurile, amintirile și rugăciunile se îndreaptă spre cel care a fost Bartolomeu Valeriu Anania. Arhiepiscop și mitropolit, scriitor, academician, deținut în temnițele comuniste, personalitate complexă și reprezentativă pentru Biserica Ortodoxă Română și cultura românească din secolul al XX-lea și primul deceniu al secolului XXI, Bartolomeu Anania rămâne, la […]