Nefericiți suntem noi dacă înaintăm fără cruce în luptele vieții!
„Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.” (Marcu 8, 34)
Crucea este arma noastră. Cum vom suferi fără de ea tragerile dușmanului? Crucea este arma noastră ofensivă, de atac, cum să speri fără ea să biruiești față de cei ce ne asaltează?
Crucea este slavă și cinste, după cum chiar și El o numește așa, zicând: „a venit ceasul ca să se proslăvească Fiul Omului” (Ioan 11, 4). Deci, dacă El numește cele ale robilor slavă, cu atât mai mult tu trebuie a numi slavă cele ale Stăpânului. Ai văzut cât de mare este rodul crucii? Să nu te înspăimânți dar de dânsa, că dacă ți se pare ceva posomorât, totuși naște mii de bunuri.
Imediat după Golgota, biruințele sale nu mai au limite, cum ele n-au nici sfârșit. Crucea este pretutindeni, pretutindeni ea creează și ea triumfă. Ea este peste tot în lucrurile sfinte. Rugăciunea se înarmează cu ea. Sfânta Taină o înmulțește peste măsură. Ea este podoaba obligatorie a Altarelor; este săpată pe obiectele de cult. Ea este peste tot în viața creștinului. Înainte de faptele sale, în cursul rugăciunilor sale, în fața pericolelor sale, el se însemnează pe fața lui cu ea. Casa sa este plină cu aceste reprezentări împărătești. Ea este peste tot în lume. Ea străjuiește drumurile. Peste tot este cinstită și închinată în amintirea lui Dumnezeu, Care a socotit demn a muri pe ea.
Creștinul o poartă cu încredere, căci semnul Crucii este prin excelență semnul său de cinste. Biserica folosește acest semn în fiecare din tainele sale. Totul se sfințește și se lucrează prin semnul Crucii.
Sfântul Ioan Gură de Aur, Bogățiile oratorice, Editura Pelerinul Român, 2002
