Actualitate

Preotul Andrei Rusu: Nu contează când mergem la cimitir pentru a-i pomeni pe strămoșii noștri, dar cum o facem – cu credință, bunăcuviință și dragoste față de aproape

1759

În Republica Moldova, în mod tradițional, în cea de a opta și a noua zi după Înviere este marcat Paștele Blajinilor, sărbătoare de pomenire a celor duși dintre noi, când toată lumea merge la cimitire pentru a-i comemora pe cei răposați. Cum să-i pomenim însă pe înaintașii noștri, în condițiile actuale de pandemie de Covid-19? Ce să facem când cimitirele au fost închise pentru vizite pe durata stării de urgență?

Părintele Andrei Rusu de la Biserica “Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Chișinău spune, într-un interviu pentru Radio Chișinău, ce putem face în condițiile restricțiilor de astăzi.

„Ne putem aduna la o masă, unde să-i pomenim pe cei trecuți la cele veșnice, să ne rugăm pentru ei. Iar o binefacere foarte primită ar fi ajutorul dat unor vecini care au  dificultăți financiare în aceste timpuri”, spune preotul.

„Transferarea datei Paștelui Blajinilor în acest an nu contravine tradițiilor bisericești, mai ales că acestea diferă în mai multe regiuni. E important ca atunci când vom merge la cimitir, să nu facem abuz de mâncare, dar să venim ca în Biserică. Pentru că strămoșii noștri sunt și ei membri ai Bisericii, iar cimitirul este locul lor de odihnă, unde se vine cu cuviință, aducând tămâie și rugăciunile noastre pentru ei”, a mai îndemnat părintele Andrei Rusu.

https://radiochisinau.md/


Articole postate de același autor
8609

Atrag cu adevărat atenția bărbaților blândețea feminină, smerenia, castitatea…

Multe fete încearcă să facă impresie asupra bărbatului doar prin aspectul exterior: cosmetică, bluzițe cât mai frumoase, fustițe cât mai scurte. Ele cred că la ele nu se vor uita nimeni dacă nu se vor găti cât mai strident. În societate precumpănește părerea potrivit căreia idealul feminin este „fata de pe coperta revistei”, care le […]