Actualitate

Patriarhia Ecumenică înscrie în calendar pe Sfinții Iosif Isihastul, Efrem Katunakiotul și Daniil Katunakiotul

2260

Sinodul Patriarhiei Ecumenice a anunțat înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe a trei monahi aghioriți: Sfinții Iosif Isihastul, Efrem Katunakiotul și Daniil Katunakiotul.

Anunțul a fost făcut printr-un comunicat de presă emis în urma ședinței de luni, 9 martie 2020.

Sfântul Iosif Isihastul
Cuviosul Iosif Isihastul s-a născut în anul 1898 în Insula Paros (Arhipelagul Ciclade) din Grecia, fiind botezat cu numele de Francisc.

Orfan de tată încă de mic, tânărul Francisc a plecat la vârsta adolescenţei să lucreze în portul Pireu, iar apoi s-a înrolat în armată.

După împlinirea stagiul militar, a întâlnit în Atena pe un monah aghiorit de la o chilie din Karyes, pe care l-a rugat să îl ia cu sine atunci când se va întoarce în Sfântul Munte Athos.

A împărţit toată averea sa săracilor şi celor din casa lui şi a luat hotărârea definitivă de a pleca în Sfântul Munte.

A trecut la cele veşnice în 1959.

Sfântul Efrem Katunakiotul
Părintele Efrem Katunakiotul s-a născut în data de 6 decembrie 1912, primind la botez numele de Evanghel.

Considerat unul din cei mai mari părinţi aghioriţi ai secolului trecut, părintele Efrem Katunakiotul a fost ucenicul cuviosului Iosif Isihastul.

A trecut la cele veşnice în 1998.

Sfântul Daniil Katunakiotul
Părintele Daniil Katunakiotul a fost originar din Smirna şi s-a născut în 1846.

A fost tuns în monahism în 1866 la mănăstirea Sfântul Pantelimon (Rossikon) la vârsta de 20 de ani.

Ulterior a fost trimis de Patriarhul Ecumenic să înnoiască viaţa duhovnicească a mănăstirii Sf. Anastasia Izbăvitoarea de Farmece din Tesalonic.

După ce s-a întors în Sfântul Munte, s-a nevoit la Mănăstirea Vatoped pentru cinci ani, iar după încă nouă luni în Smirna, s-a întors în Grădina Maicii Domnului, unde a pus bazele obştii Danieleilor din Katunakia. Părintele Daniil a fost iconograf.

A trecut la cele veşnice în data de 8 septembrie 1929.

sursa basilica.ro


Articole postate de același autor
508

Personajele lui Dostoievski, modele pentru omul creştin de astăzi

„Arta este o necesitate umană primară, ca pâinea şi apa. Nevoia de frumos, ca şi creaţia care o întruchipează, este inseparabilă de om, iar fără ea omul poate că n-ar dori să traiască pe pământ.” (Dostoievski) F.M. Dostoievski este, siguranţă, cea mai importantă personalitate a literaturii ruse din a doua jumătate a secolului al XlX-lea. […]