Actualitate

Duminica după Botezul Domnului, la Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din mun. Chișinău

372

În Duminica după Botezul Domnului, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Mitropolit Vladimir, Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe din Moldova, Preasfințitul Ioan, Episcopul Sorocii, Vicar mitropolitan, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a săvârşit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Mitropolitană „Nașterea Domnului” din municipiul Chișinău.

Serviciul divin a fost săvârșit în prezența numeroșilor enoriași ai Catedralei centrale a țării, care au pășit pragul sfântului lăcaș spre a mulțumi prin rugăciune Atotțiitorului pentru mila, viața, pacea revărsată asupra drept-măritorilor creștini.

În cuvântul de învăţătură adresat credincioşilor, Preasfințitul Ioan a detaliat textul evanghelic care relatează despre începutul propovăduirii Mântuitorului Hristos.

La finalul Sfintei Liturghii, a urmat un Tedeum, după care Episcopul Ioan a transmis mesajul părintesc de binecuvântare al ÎPS Mitropolit Vladimir, care în această zi a liturghisit în biserica „Sf. Ioan Teologul” din s. Peresecina, r. Orhei.

Biserica Ortodoxă i-a pomenit Duminica aceasta pe Sfinții Mucenici Ermil diaconul și Stratonic, din Singhidon (Belgrad, Serbia) (355); Sfântul Ierarh Iacob, Episcopul din Nisibe (350); Cuviosul Irinarh din Rostov, Zăvorâtul (1616); Cuviosul Maxim Cavsocalivitul (1354); Cuviosul Eleazar din Anzersk (1656); Sfântul Mucenic Petru Abesalomit ce a pătimit în Avilona (309-310); Cuviosul Pahomie egumenul de la Kensk (XVI).

Sursa: http://ioanmosnegutu.info/


Articole postate de același autor
729

Pr. prof. univ. dr. Gheorghe Drăgulin – „Cu Dumnezeu nu trebuie să macini vorbe. Spune-I ce ai de spus”

Despre pacea sufletească Părintele Gheorghe I. Drăgulin (n. 14 apr. 1929, în Scutelnici, Buzău) este unul din­tre preoţii supravieţuitori ai temniţelor comuniste. Încă din tinereţe, viaţa l-a încercat amar, dar s-a luat la luptă cu ea, fără să-şi piardă nădej­dea. Student la Facultatea de Teologie, a fost arestat de Securitate în 1952, sub acuzaţia de […]