Actualitate

Îndemnul Mitropolitului Vladimir la început de post: „Să urmăm pilda Maicii Domnului în smerenie și ascultare față de Dumnezeu”

4662

Miercuri, 14 august începe Postul Adormirii Maicii Domnului și ține două săptămâni, până pe data de 28 august, de Adormirea Maicii Domnului.

Postul Adormirii Maicii Domnului este rânduit de Biserică spre aducerea aminte a virtuților alese ale Sfintei Fecioare Maria și de postul cu care ea însăși, după tradiție, s-a pregătit pentru trecerea la cele veșnice.

Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir îndeamnă pe credincioși, ca în această perioadă de post să sporească în rugăciune și să se înfrâneze de la lucrurile lumești:

„Postul Adormirii Maicii Domnului este considerat un post aspru, asemănător cu cel al Sfintelor Paști. Este necesar ca în această perioadă de post să ne înfrânăm atât de la lăcomia pântecelui, cât și de la gânduri rele, cuvinte necugetate și fapte păcătoase pentru a ne sfinți viața. Desigur, înfrânarea de la aceste ultime păcate enumerate nu se limitează la perioadele posturilor, ci trebuie permanent respectate.

Noi, ortodocșii, ținem acest post în cinstea Maicii Domnului pentru a ne pregăti duhovnicește să întâmpinăm marea sărbătoare a Adormirii Maicii Domnului și a trecerii ei cu trupul la cer. După Tradiția ortodoxă, însăși Maica Domnului s-a pregătit pentru trecerea ei la cele veșnice prin post.

Perioada aceasta a Postului Adormirii Maicii Domnului este o perioadă în care cerem mai mult ajutorul Maicii Domnului ca să devenim mai sensibili și să ajutăm mai mult pe semenii noștri.

Să urmăm pilda Maicii Domnului în smerenie și ascultare față de Dumnezeu și în același timp să sporim rugăciunea noastră către Dumnezeu și către Maica Domnului”.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media


Articole postate de același autor
2281

PS Ioan, Episcop de Soroca a oficiat Parastasul de 40 de zile pentru vrednicul de pomenire Prot. Mitr. Nicolae Guja

Joi, 7 septembrie 2017, cu binecuvântarea Întâistătătorului Bisericii Ortodoxe din Moldova, ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a oficiat Slujba Parastasului de 40 de zile de la trecerea la Domnul a vrednicului de pomenire Prot. Mitr. Nicolae Guja. În biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din s. Susleni, r-nul Orhei, alături de […]