Actualitate

Smerenia este mai mare decât postul

191

Se spune că cineva purta pe umăr un băţ de care legase două desagi. În faţă avea desaga cu păcatele altora, iar în spate era desaga cu păcatele lui. Şi el lua păcatele din desaga din faţă şi le împrăştia peste tot, toţi erau păcătoşi, numai el nu, pentru că desaga lui era în spate şi nu-şi vedea păcatele lui.

Fiecare avem sărăcia noastră, fraţi creştini, să nu uităm acest lucru. Mîndrul se predică pe el (toţi au defecte, numai el nu), iar smeritul se vede pe el însuşi mai înnegrit decît toţi, pentru că îşi vede numai păcatele sale. Noi ştim ce e smerenia, dar numai teoretic; practic, cădem la acest mare examen al smereniei.

Să învăţăm să fim smeriţi cu inima. Nu plecăcioşi şi plini de cuvinte dulci, dar plini de falsitate şi de orgoliu pe dinăuntru! Ci smeriţi cu inima, blânzi, o smerenie autentică. Şi atunci nici cuvântul tău nu o să fie aspru şi tăios. Când spui ceva, chiar un cuvânt de folos, cu ton poruncitor, cu autoritate [agresivă], nu poţi fi ascultat.

Părintele Sofian Boghiu

Apostolat în Ţara Făgăraşului nr. 84, martie-aprilie 2015


Articole Asemănătoare
7

Fiecare suflet să ştie că Dumnezeu este cu el

Neîncetata chemare a numelui lui Dumnezeu îl vindecă pe om de patimi. Când îl rostim, numele lui lisus e un medicament care tămăduieşte. El nu trebuie invocat numai când suntem bolnavi sau avem alte ispite. El nu se rosteşte numai cu buzele sau în gând, ci şi cu inima. Numele Lui e sfânt, preacurat, preadorit, […]

Articole postate de același autor
5532

Să ne păzim de duhul întristării…

M-a vizitat îndată după 1989 un scriitor care fusese şi el închis şi mi-a spus că a pregătit un plan straşnic privind scrierea unui memorial al puşcăriilor. L-am ascultat mai bine de două ceasuri prezentându-mi „proiectul”, iar la sfârşit, cu entuziasmele în flăcări, mi-a cerut binecuvântarea. I-am spus „nu”. Cum nu, s-a mirat el, crezând […]