Un nou proiect de lege pentru legalizarea avortului în Argentina

2881

"Eșarfele verzi" au manifestat marți în fața Parlamentului din Buenos Aires în susținerea unei noi propuneri de lege care prevede avortul gratuit și legalizarea acestuia. Cu toate că legalizarea întreruperii voite a sarcinii a fost respins în 2018 în Argentina, 15 deputați din principalele partide politice au înaintat către Parlament, marți 28 mai, o nou proiect de lege. Pentru această manifestare, ziua de 28 mai a fost aleasă cu ocazia Zilei Internaţionale de Acţiune pentru Sănătatea Femeilor.

Cu ocazia depunerii proiectului de lege, deputata de stânga Victoria Donda, a declarat că se bazează pe votul Camerei Deputațiilor în acest an. Iar agenda parlamentară, completă deja cu privire la campania electorală, nu va permite probabil Senatului să se pronunțe în 2019.

Înainte de depunerea textului, zeci de mii de tinere care fluturau eșarfe verzi, simbolul pro-avort în Argentina, s-au mobilizat în fața Congresului.

Un proiect similar celui de marți a fost aprobat de către deputați în 2018, iar la îndemnul Bisericii Catolice, Senatul a refuzat proiectul. " Senatul fiind alcătuit din aceiași membri, proiectul în cauză are puține șanse să izbutească, susține Mathilde Guillaume. Însă motivul depunerii proiectului în aceste momente, este să instaureze avortul ca fiind o temă de dezbatere centrală în spațiul public. "

Dezbaterea asupra avortului a fost reluată în februarie când o fetiță de 11 ani a fost nevoită să suporte o cezariană, după ce nu ar fi putut să avorteze în urma unui viol. Ca răspuns eșarfelor verzi pro-avort, luptătorii împotriva avortului au creat eșarfele albastre cu următorul slogan "Apărarea a două vieți" cea a mamei și cea a fetusului.

În 2018, Biserica și-a adus aportul cât de mult a putut pentru a împiedica legalizarea acestui proiect de lege pro-avort. " Toți copiii au dreptul să trăiască, cei care sunt programați și cei care nu sunt. Viața înseamnă mai mult decât concepție", a ținut să menționeze Nelida Rodriguez, fluturând o eșarfa albastră.

În prezent, legea în vigoare permite avortul numai în cazuri grave de viol sau riscuri pentru sănătatea mamei, însă chiar și așa, tot mai mulți reprezentanți din domeniul sănătății se opun acesteia, iar tinerelor de 10 și 11 ani li se refuză să avorteze.

Sursa:https://www.france24.com

Traducere și adaptare: Botnari Victoria


Articole postate de același autor
4210

Zece lucrări ale Sfântei Împărtăşanii în viaţa credinciosului

 În cinci rugăciuni care se citesc după ce ne împărtăşim sunt zece lucrări pe care le are Sfânta Împărtăşire în viaţa credinciosului. Eu am să amintesc aici nişte cuvinte din Rugăciunea întâi de mulţumire după Sfânta Împărtăşire. Zicem către Domnul Hristos: „Dă să-mi fie şi mie acestea spre tămăduirea sufletului şi a trupului, spre alungarea […]