Cu trei ani în urmă, de sărbătoarea Sf. Cuv. Serafim de Sarov, cu binecuvântarea Mitropolitului Vladimir şi susţinerea Episcopului Ioan de Soroca, vicar mitropolitan, a fost lansată versiunea electronică a publicaţiei periodice “Altarul Credinţei”.
Beneficiind de toate mijloacele de promovare a surselor electronice, site-ul a atins cifre record de vizualizări pentru o pagină ortodoxă. Zilnic, prin plasarea unor articole de actualitate, prin predici și studii teologice, prin reflecții ale marilor cărturari ortodocși, ale preoților, dar și ale unor importante personalități din Republica Moldova și nu numai, portalul adună numeroși cititori, în special dintre tineri.
Totodată de trei ani, publicaţia „Altarul Credinţei”, apare într-un nou format A4 color, care într-un volum de circa două sute de pagini, propune informație pentru toate interesele și toate gusturile.
Dincolo de coperta „Altarului Credinței” găsim detalii de la cele mai importante evenimente bisericești ale anului. Revista sparge stereotipul că Biserica este refractară la tot ce e nou. Materialele propuse spre lectură vin ca un argument că Biserica se împotrivește doar la ceea ce e nefavorabil vieții unui creștin.
Astfel, portalul www.altarulcredintei.md și PP "Altarul Credinței" au ajuns printre cele mai solicitate publicaţii ortodoxe.
Cu acest prilej, miercuri, 30 ianuarie 2019, la biserica ”Întâmpinarea Domnului” din incinta USM va avea loc o întâlnire festivă cu colaboratorii, cititorii și susținătorii portalului altarulcredintei.md.
În seara zilei, ora 18.00, va fi oficiat Acatistul Sf. Duh, după care va urma întâlnirea consacrată bilanțurilor și perspectivelor de activitate a echipei "Altarul Credinței".
În cadrul întrunirii, toți cei prezenți vor primi în dar ultimul număr al revistei "Altarul Credinței".
Sunt invitați toți acei care ne susțin, apreciază și colaborează.