Episcopul Ioan al Sorocii a citit Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon la biserica în construcție „Sf. Spirdon” a Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău

1362

În a doua parte a zilei de marți, 25 decembrie, 2018, cu binecuvântarea ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Ioan, Episcop de Soroca, Vicar mitropolitan a citit Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon la biserica în construcție „Sf. Irh. Spiridon” a Institutului de Medicină Urgentă din Chișinău.

Rugăciuni către minunatul sfânt Spiridon, alături de Episcopul Sorocii au înălțat: pr. Marin Cij, președinte al Sectorului Sindoal Asistenţă Spirituală în Instituţiile Medicale, pr. Mihail Bortă, parohul bisericii în construcție „Sf. Irh. Spiridon” și un sobor de preoți și diaconi.

La slujba divină a participat Vice directorul Spitalului de Urgență, Dl Igor Curov, personalul medical, credincioși, ctitori și binefăcători ai bisericii în construcție cu hramul în cinstea Sf. Ierarh Spiridon.

După citirea acatistului minuantului sfânt Spiridon, Episcopul Ioan a oficiat un Tedeum de mulțumire în fața icoanei Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei, Făcătorul de minuni, cu părticică din cinstitele sale moaște.

„Mă bucur să mă aflu astăzi aici, în mijlocul personalului și pacienților Spitalului de Urgență din Chișinău. Așa suntem noi preoții, chemați să ne rugăm și să ne bucurăm cu cei ce se bucură și să plângem cu cei ce plâng. Biserica este un spital duhovnicesc, în care singurul Doctor adevărat al sufletelor și al trupurilor noastre este Hristos Mântuitorul. Preoții nu sunt decât instrumentele prin care El lucrează, pentru că au primit un har special – harul preoției, prin care dau dezlegarea păcatelor, apoi îi învață și îi îndrumă pe oameni, contribuind la însănătoșirea duhovnicească a acestora și la plasarea lor pe drumul ce duce către Împărăția lui Dumnezeu”, a menționat în cuvântul rostit Episcopul Ioan.

La final parohul bisericii în construcție, preotul Mihail Bortă a mulțumit adunării drept-măritoare, conducerii spitalului și credincioșilor prezenți, menționând următoarele: „Se cuvine să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru că a găsit calea către inima unora și altora, de la luarea inițiativei pentru edificarea bisericii Sfântului Spiridon, până astăzi. Adresez mulțumiri pentru toți cei care s-au implicat până acum, în ctitoria acestei biserici, îndeosebi: ÎPS Mitropolit Vladimir, PS Ioan, Episcop de Soroca, Dl Director Mihai Ciocanu, Arhim. Melchisedec (Velnic), starețul Mănăstirii Putna, Arhim. Porfirie (Dobre), starețul Mănăstirii Sireți, Eg. Epistemia (Goncearenco), stareța Mănăstirii Suruceni, părintelui protoiereu Valeriu Galaida, parohul bisericii „Sf. Arh. Mihail” din s. Hrustovaia, r. Camenca, preotului Marin Cij, președintele Sectorului Sinodal Activitate Spirituală în Instituțiile Medicale și tuturor ctitorior și binefăcătorilor care și-au adus contribuția din puținul fiecăruia la construcția acestei cetăți duhovnicești. Acest sfânt lăcaș va fi un loc în care medicul, asistentul și bolnavul vor găsi câteva clipe de răgaz, or, nu e corect să ieși dintr-o biserică tot așa cum ai intrat în ea, fără ca să te întărești sufletește.”

La final, credincioșii au avut un prilej deosebit de a se închina în fața Icoanei Sf. Irh. Spiridon al Trimitundei, cu părticică din sfintele moaște, dăruită comunității Sf. Ierarh Spiridon de către Arhimandritul Porfirie (Dobre), starețul Mănăstirii Sireți, după care au fost miruți cu mir din candela Icoanei Maicii Domnului din orașul Betleem (Țara Sfântă).

Cânările Acatistului și a Tedeum-ului de mulțimire au fost oferite în premieră de corul parohial „Sf. Spiridon”, condus de presbitera Magadalena Bortă.

Sectorul Sinodal Comunicare Instituțională și Relații cu Mass-media, www.mitropolia.md


Articole postate de același autor
3477

De ce Dumnezeu nu răspunde imediat rugăciunilor noastre?

Din vreme în vreme, ni se pare că efectul rugăciunii este prea molcom, neproporționat cu scurtimea existenței noastre; și atunci, un strigăt irumpe din piept: „Grăbește-Te!”. Nu întotdeauna El răspunde degrabă la chemarea noastră. Se întâmplă cu noi ca și cu un oarecare fruct dintr-un pom. Hristos lasă sufletul nostru să fie pârjolit de soare, să suporte vânturile […]